Video Momentul în care o rachetă rusească loveşte un mall din Ucraina: 5 morţi şi 67 de răniţi
Armata rusă a provocat teroare joi, 10 septembrie, într-un orăşel din regiunea Dnipropetrovsk. O rachetă a lovit un centru comercial, în plină zi, în timp ce mulţi oameni erau la cumpărături.
Atacul a fost devastator. O singură rachetă a ucis 5 persoane şi a rănit alte 67. Magazinele distruse şi maşinile incendiate sunt doar pagube materiale ce abia mai merită menţionate într-un asemenea context. Ivan Vyhivskyi, ministrul ucrainean de Interne, a declarat că atacul a venit într-un moment în care "străzile erau pline de oameni".
Alte două mall-uri, atacate. Rusia păstrează tăcerea
Nu este primul atac de acest gen al ruşilor. Armata Moscovei a ţintit alte două centre comerciale, din Zaporojie şi Sumî, doar în cursul acestei săptămâni. Nu este clar de ce Rusia trage în mall-urile ucrainene. Spre deosebire de alte atacuri în legătură cu care emite comunicate oficiale şi pe care şi le asumă clar, despre aceste cazuri Ministerul rus al Apărării nu a făcut nicio precizare.
Atacurile vin într-o săptămână în care se vorbeşte tot mai intens despre posibile negocieri de pace. Emisarii trimişi de la Trump la Kiev şi Moscova au lăsat de înţeles că cele două părţi ar fi interesate de încheierea conflictului.
