Momentul în care un tanc rusesc explodează. Turela sare în aer la 80 de metri
Imagini desprinse parcă dintr-un film au fost filmate pe străzile din Mariupol. Un tanc rusesc este surprins în momentul în care explodează, turela lui ridicânduse ăn aer la câţiva zeci de metri.
![Momentul în care un tanc rusesc explodează. Turela sare în aer la 80 de metri Momentul în care un tanc rusesc explodează. Turela sare în aer la 80 de metri](https://img.observatornews.ro/0/2022/5/12/470349/tanc-explodat-deb0e82c.webp?w=430&f=2&v=2)
Videoclipul a fost filmat de postul de televiziune chinez, Phoenix, şi surprinde o explozie bruscă a unui blindat care aparţinea armatei ruse. Acesta este distrus instantaneu în urma exploziei, în timp ce turela lui, deşi rămâne întreagă, este aruncată în aer la aproximativ 80 de metri, scrie Daily Mail.
Explozia unui tanc rusesc
Jurnalista chineză care a surprins aceste imagini a spus că şoferul maşinii în care ea se afla a fost nevoit să apese brusc frâna pentru a evita un impact devastator.
„Phoenix Satellite TV a trimis o echipă în prima linie din estul Ucrainei pentru a merge la Uzina de Oțel Mariupol Azov pe 6 mai pentru a discuta despre evacuarea civililor de către Națiunile Unite, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Organizația Militară Rusă. Reporterul Lu Yuguang a scăpat de moarte în timpul interviului întrucât șoferul a reuşit să frâneze la timp”
Război Rusia - Ucraina, ziua 78. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că are intenția de a continua lupta, afirmând că ''războiul se va termina când Rusia ne va întoarce dreptul la viață'', într-o sesiune video. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că Rusia reprezintă ''cea mai directă amenințare'' la adresa ordinii internaționale din cauza războiului său ''barbar'' împotriva Ucrainei. În contextul unei situații din ce în ce mai disperate în orașul port Mariupol, oficialii ucraineni au emis avertismente cu privire la soarta civililor și a ultimilor luptători după săptămâni de atacuri rusești, a spus primarul orasului, conform BBC.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰