Video Momentul în care pasagerii sar de pe aripa unui avion pe asfalt după declanşarea unei alarme false de incendiu
Panică într-un avion care urma să decoleze din Mallorca. Pasagerii au ieşit pe aripa aeronavei şi au sărit pe asfalt, după ce la bord s-a activat alarma de incendiu. 18 oameni au fost răniţi, iar 6 au ajuns la spital, după evacuarea de urgenţă. Ulterior au aflat că alarma de incendiu fusese falsă. Becul care indica focul de la bordul aeronavei cu destinaţia Manchester s-a aprins dintr-o eroare.
Cel puțin 18 pasageri au fost răniți sâmbătă dimineața, în timp ce încercau să se evacueze dintr-un avion Ryanair în care s-a declanşat alarma de incendiu, pe pista aeroportului din Mallorca. Imagini video de pe aeroportul din Palma surprind turiștii sărind de pe aripa aeronavei direct pe asfalt.
Aeronava era pe punctul de a decola când echipajul a alertat serviciile de urgență cu privire la un posibil incendiu la bord, puțin după miezul nopții. Mai multe ambulanțe au fost trimise rapid la fața locului, iar 6 pasageri au fost transportați la spital. Rănile acestora nu sunt considerate grave.
Un angajat al aeroportului, confuz, a fost surprins spunând unui coleg prin stație: „Știi că avionul are ieșiri de urgență?”, în timp ce călători speriați erau filmați sărind pe pistă. El a mai adăugat: „Avionul era gata să plece de pe poziția zece sau opt și acum oamenii sar de pe aripă pe sol. Se întâmplă ceva, se întâmplă ceva, evacuează avionul. Acum vin pompierii.”
Ryanair a declarat ulterior că alerta de incendiu a fost una falsă. Un purtător de cuvânt a transmis că „zborul de la Palma la Manchester a întrerupt decolarea din cauza unei indicații false a luminii de avertizare de incendiu. Pasagerii au fost evacuați folosind toboganele gonflabile și s-au întors în terminal.
În timpul evacuării, un număr redus de pasageri a suferit răni minore (entorse la gleznă etc.), iar echipajul a solicitat imediat asistență medicală. Pentru a minimiza disconfortul creat pasagerilor, am aranjat rapid un alt avion pentru a efectua acest zbor, care a decolat din Palma la ora 07:05 în această dimineață. Ne cerem scuze sincer pasagerilor afectați pentru orice neplăceri cauzate.”
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰