Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moş Crăciun pregăteşte cadourile pentru cei cuminţi. Christkind a citit scrisori primite din toată lumea

Mai sunt două zile până când darurile vor ajunge sub brad, iar copiii îşi aştern pe hârtie ultimele dorinţe. În Germania, ajutoarele lui Christkind, o figură festivă similară cu Moș Crăciun, au început citească deja prin scrisorile trimise de micuţii din toată lumea. Iar în Chicago, 40 de copii cu dizabilităţi de la un centru din Chicago au primit cadouri de la Moş Crăciun.

de Redactia Observator

la 23.12.2025 , 08:26

Scrisorile micuţilor din toate colţurile lumii au început să fie citite cu atenţie încă de ieri în Germania. Listele cu dorinţe au fost adresate lui Christkind, o figură festivă tradițională, care are acelaşi rol ca Moș Crăciun.

"Până acum am primit aproximativ 118.000 de scrisori. Desigur, scrisorile continuă să sosească treptat. Cea care a parcurs cea mai mare distanță a venit, de fapt, din Noua Zeelandă, dar de această dată au mai sosit și din Venezuela, Bolivia, Namibia", a spus Christkind.

Femeia blondă, cu chip angelic şi aripi aurii vizitează micuţii în seara de Crăciun de aproape 40 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Magia Crăciunului a adus un strop de bucurie şi pentru 40 de copii cu dizabilităţi de la un centru din Chicago. Moșul și-a notat cu atenție fiecare dorință.

"Este grozav, este cel mai bun program din tot oraşul Chicago. Fiica mea este foarte fericită".

"Vezi toate problemele din lume, problemele locale şi, apoi, te întorci aici şi vezi feţele acestor copii care te fac să simţi spiritul Crăciunului", spun oamenii. 

Tot în Statele Unite, însă în Ohio, Moş Crăciun a venit cu daruri pentru animalele de la grădina zoologică. Panda roșii au primit mere, urșii negri au primit afine și arahide, vidrele au primit pește și scoici, iar gorillele au primit delicii congelate. 

Şi la grădina zoo din Berlin, locatarii au primit vizita îngrijitorilor deghizați în elfi, care le-au oferit gustări delicioase.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Simţiţi că pregătirile de Crăciun vă stresează?
Observator » Ştiri externe » Moş Crăciun pregăteşte cadourile pentru cei cuminţi. Christkind a citit scrisori primite din toată lumea