Video Wagner susţine că a ajuns în centrul Bahmutului. Prigojin: "Băieţii mi-au adus clipul ăsta". Unde ar fi fost făcută de fapt filmarea
Luptele din Bahmut, care durează de luni bune şi care sunt în acest moment epicentrul războiului din Ucraina, sunt aproape de final. Cel puţin aşa lasă de înţeles mercenarii Wagner care au publicat un clip care pretind a fi fost filmat în centrul oraşului.
Filmarea a fost în fapt publicată chiar de Evgheni Prigojin, fondatorul Wagner, care a spus că "băieţii i-au adus acest clip". "Băieții își fac de cap, filmează clipuri de amatori. Au adus asta din Bahmut în această dimineață, practic din centrul orașului", a declarat Evgheni Prigojin. În imagini se pot vedea mai mulţi luptători Wagner, pe un bloc bombardat, care flutură un steag al grupului de mercenari. Unul dintre ei a schimbat arma cu o chitară, referire la poreclele Grupului Wagner: "Muzicanţii" sau "Orchestra". Filmarea pare a fi făcută cu o dronă.
Reuters a analizat clipul şi cu ajutorul geolocaţiei a plasat imaginile undeva la aproximativ 2 kilometri de centrul oraşului, nu chiar în centrul aşa cum susţine Prigojin. Reuters a precizat şi că nu a putut verifica în mod independent data la care a fost realizată filmarea.
De partea cealaltă, armata ucraineană a precizat că soldaţii săi încă menţin poziţiile în Bahmut, dar conducerea militară şi politică ia în calcul chiar o "retragere tactică" din oraş. Chiar Evgheni Prigojin declara miercuri, 1 martie, că ucrainenii nu doar că nu par dispuşi să renunţe la luptă, ci chiar aduc întăriri în Bahmut pentru a rezista ofensivei Wagner.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰