Video Badantă româncă, împuşcată de bătrânul de care avea grijă în Italia
Viaţa de badantă, cum li se spune în Italia femeilor care au grijă de bătrâni, are riscurile ei. Dar probabil că niciuna dintre doamne nu îşi imaginează că ar putea fi împuşcată de cel căruia îi poartă de grijă.
I s-a întâmplat unei românce la Milano. Bătrânul pe care îl supraveghea a pus mâna pe o armă şi a tras, nimerind-o în abdomen. Femeia, în vârstă de 45 de ani a ajuns la spital unde a şi fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Împuşcată de bătrnul de care avea grijă
Din primele informaţii, între cei doi ar fi izbucnit o ceartă iar poliţia încearcă să afle dacă bătrânul, care are 92 de ani, a tras intenţionat sau arma s-a descărcat accidental.
La fața locului au ajuns echipaje medicale și polițiști. Victima a fost preluată de personalul de urgență în cod roșu și dusă la spitalul Humanitas din Rozzano, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Deși femeia a ajuns în stare gravă la spital, medicii spun că viața nu i-ar fi fost pusă în pericol. Anchetatorii încearcă acum să stabilească cum s-a produs incidentul. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui foc tras intenționat, dar și posibilitatea ca arma să se fi descărcat accidental.
Bărbatul a mai fost în atenţia autorităţilor după ce în urmă cu câţiva ani ar fi participat la incendierea unui bar.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
