Antena Meniu Search
x

Nepal riscă să devină a doua Indie, pe fondul creșterii cazurilor Covid. "Parcă am fi într-o zonă de război"

Autoritățile din Nepal depun eforturi supraomenești pentru a controla explozia de cazuri Covid, pe măsură ce temerile, cu privire la faptul că situația din acest stat ar putea fi mai devastatoare decât în India, se adâncesc, scrie The Guardian.

de Redactia Observator

la 07.05.2021, 10:20

Victimele Covid, incinerate în Nepal
Victimele Covid, incinerate în Nepal - Profimedia Images
  • Cu mai puțini medici și mai puține echipamente decât India, Nepalul se apropie de o "catastrofă umană"

În urma avertismentelor oficialilor din Sănătate, potrivit cărora țara este pe punctul de a pierde controlul asupra cazurilor de infectare cu Covid, Nepal a făcut apel la ajutor internațional urgent.

În timp ce țara a raportat cel mai mare număr zilnic de noi infecții - 9.070 - prim-ministrul KP Sharma Oli, care a fost criticat pentru modul în care a gestionat criza Covid, a cerut ajutorul armatei pentru a gestiona unitățile medicale de urgență.

La începutul acestei săptămâni, Oli a făcut apel la comunitatea internațională pentru a primi mai multe doze de vaccin, având în vedere că oficialii sanitari au avertizat că cei care au primit deja o primă doză de AstraZeneca au nevoie urgentă și de a doua.

Campania de vaccinare, haotic organizată, cu oameni care stau la coadă ore întregi, este consideratăo cauză a răspândirii bolii.

Pe acelaşi subiect

Una dintre cele mai afectate zone din afara capitalei Kathmandu a fost orașul Nepalgunj din districtul Banke, aproape de granița cu statul indian Uttar Pradesh.

„Trebuie să acționăm acum și trebuie să acționăm rapid pentru a avea speranța că putem controla această catastrofă umană”, a declarat Alexander Matheou, directorul Federației Societăților Crucea Roșie și Semiluna Roșie.

Netra Prasad Timsina, președintele Crucii Roșii din Nepal a declarat: „Ceea ce se întâmplă acum în India s-ar putea întâmpla și în Nepal dacă nu putem controla acest val Covid”.

„În Kathmandu, mulți oameni stau acasă din cauza vitezei de răspândire a virusului. În același timp, există cozi lungi la spitale și farmacii.

„Din cauza lockdownului în marile orașe, accesul la transport și medicamente este, de asemenea, afectat. Centrele de incinerare din întreaga țară sunt umplute rapid, iar familiile victimelor nu sunt în măsură să efectueze în mod corespunzător ultimele pregătiri pentru incinerare", a declarat un reprezentant al Serviciului Catolic de Ajutor.

Cu mai puțini medici pe cap de locuitor decât India și un sistem de sănătate mult mai slab, cazurile din Nepal în ultima lună au crescut de la aproximativ 100 pe zi la peste 8.000.

30 de milioane de locuitori și doar 1.600 de paturi ATI

Țara cu 30 de milioane de locuitori are doar 1.600 de paturi de terapie intensivă și mai puțin de 600 de ventilatoare pentru populația sa. Există 0,7 medici la 100.000 de oameni, o rată mai mică decât India.

La fel ca India, guvernul nepalez a permis continuarea unor festivaluri religioase majore, inclusiv Pahan Charhe, care a contribuit la răspândirea bolii.

Majoritatea spitalelor conduse de guvern sunt suprasolicitate și mulți oameni din medii defavorizate nu-și pot permite îngrijiri medicale private.

"Parcă am fi într-o zonă de război", a declarat dr. Sher Bahadur Pun, șeful unității de Cercetare clinică la spitalul Sukraraj pentru boli tropicale și infecțioase din Teku.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca marile magazine să fie închise în weekend?

Observator » Stiri externe » Nepal riscă să devină a doua Indie, pe fondul creșterii cazurilor Covid. "Parcă am fi într-o zonă de război"