Noul şef al Starbucks, criticat că va face naveta cu avionul privat pe o distanţă de 1.600 de kilometri până la sediul companiei
Viitorul director general al lanţului american de cafenele Starbucks, Brian Niccol, este criticat de activiştii de mediu pentru că firma i-a oferit posibilitatea să facă naveta cu avionul privat între casa sa din Newport Beach, California, şi sediul Starbucks de la Seattle, o distanţă de 1.600 de kilometri, în loc să se mute, transmite BBC.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- 14 județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. ANM anunță răcire, ploi și vânt în toată țara
Criticii de pe social mediu spun că există o discrepanţă între poziţia publică a Starbucks pe subiecte ce ţin de mediu şi stilul de viaţă al directorilor companiei. Oficial, Brian Niccol va prelua postul de CEO al celui mai mare lanţ de cafenele din lume pe data de 9 septembrie.
În oferta de angajare, trimisă de Starbucks lui Niccol, se menţionează: "pe perioada angajării în cadrul companiei nu vi se va cere să vă mutaţi la cartierul general. Puteţi face naveta de la reşedinţa dumneavoastră până la sediul central al companiei şi să efectuaţi şi alte călătorii în interes de afaceri, necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor".
În plus, Starbucks i-a oferit viitorului director general posibilitatea de a utiliza un "mic birou remote în Newport Beach, care va fi întreţinut pe cheltuiala companiei", atunci când va lucra din California.
Starbucks are un regim de lucru hibrid
Starbucks are un regim de lucru hibrid, ceea ce înseamnă că angajaţii trebuie să fie la birou cel puţin trei zile pe săptămână. Compania nu a precizat dacă aceste reguli i se vor aplica şi lui Brian Niccol sau dacă perioada în care acesta va lucra din noul său birou remote din California va fi luată în calcul pentru îndeplinirea cerinţelor companiei.
Criticii au acuzat Starbucks de ipocrizie şi unii au lansat chiar şi un apel la boicotarea lanţului de cafenele.
"Noul director general de la Starbucks face o 'supernavetă' de 1.000 de mile până la Seattle într-un avion privat pentru a munci, aşa că fii mai îngăduitor cu chelnerul care ţi-a dat un pai de plastic atunci când nu voiai unul", a remarcat ironic un utilizator de social media.
Un alt utilizator al reţelei X scrie: "Starbucks ar dori ca clienţii săi să plătească preţuri mari pentru a folosi paie de hârtie şi a salva mediul înconjurător, în timp ce directorul general zboară 1.600 de kilometri de trei ori pe săptămână într-un avion privat".
Creştere de peste 20% a cotaţiei acţiunilor companiei
Starbucks a anunţat la începutul lunii că directorul general Laxman Narasimhan va fi înlocuit de Brian Niccol, un anunţ care a provocat o creştere de peste 20% a cotaţiei acţiunilor companiei. Grupul american a informat că Niccol va primi un bonus cash la semnarea contractului de 10 milioane de dolari, precum şi 75 de milioane de dolari sub formă de acţiuni, drept compensaţie pentru banii pe care i-a pierdut ca urmare a demisiei abrupte din postul de CEO al Chipotle.
Salariul de bază al lui Brian Niccol la Starbucks va fi de 1,6 milioane de dolari pe an, la care se va adăuga un bonus care ar putea să se ridice la 8,8 milioane de dolari pe an, precum şi acţiuni Starbucks de până la 23 de milioane de dolari pe an, începând din 2025.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰