Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O aeronavă de provenienţă franceză s-a prăbuşit în Afganistan, Rusia anunţă că i-a dispărut un avion de pe radar

Autoritatea rusă pentru aviaţie a anunţat duminică dispariţia de pe radare, deasupra Afganistanului, a unui avion înregistrat în Rusia, având la bord probabil şase persoane, după ce responsabili provinciali afgani au afirmat că există informaţii privind prăbuşirea unui avion în nord-estul ţării, relatează Reuters, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 21.01.2024 , 11:07

O aeronavă de provenienţă franceză s-a prăbuşit în Afganistan, Rusia anunţă că i-a dispărut un avion de pe radar - Profimedia - imagine ilustrativă

Autorităţile ruse au mai spus că este vorba de un zbor charter de ambulanţă care venea din India, via Uzbekistan, având ca destinaţie Moscova şi că avionul este un aparat de producţie francez Dassault Falcon 10, din 1978. Un avion s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili provinciali citaţi de Reuters şi AFP, fără a face alte precizări.

Poliţia a primit informaţii de la localnici, dar nu a putut fi stabilit locul exact al prăbuşirii şi nici nu se ştie nimic despre victime

Poliţia a primit informaţii de la localnici, dar nu a putut fi stabilit locul exact al prăbuşirii, nu se ştie nimic despre victime şi despre ce avion este vorba. Incidentul s-a produs în cursul nopţii în provincia Badakhshan, care are graniţă cu Tadjikistan, China şi Pakistan şi este traversată de masivul Hindu Kush, cu vârfuri de peste 7000 de metri.

Articolul continuă după reclamă

Zona prăbuşirii se află la circa opt ore pe şosea de capitala provincială Faizabad, a menţionat pentru France Presse Zabihullah Amiri, responsabil al departamentului de informaţii al provinciei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O aeronavă de provenienţă franceză s-a prăbuşit în Afganistan, Rusia anunţă că i-a dispărut un avion de pe radar