Antena Meniu Search
x

O crimă brutală şochează Statele Unite şi Europa. O studentă, campioană de golf, a fost ucisă chiar pe terenul de sport

O tânără campioană de golf spaniolă, studentă la o universitate americană, a fost agresată şi ucisă chiar pe terenul de sport. Poliţia spune că a găsit vinovatul şi că are probe clare împotriva sa: criminalul ar fi un om al străzii.

Vezi și

O tânără campioană de golf spaniolă, studentă la o universitate americană, a fost agresată şi ucisă chiar pe terenul de sport. Poliţia spune că a găsit vinovatul şi că are probe clare împotriva sa: criminalul ar fi un om al străzii.

Cu mai puţin de două luni în urmă, Celia Barquin devenea campioană europeană de golf, la categoria amatori. Sportiva de 22 de ani, originară din Spania, studia la universitatea din Iowa, unde urma să-şi ia diploma. Totul s-a sfârşit luni, când tânăra a ieşit să se antreneze pe terenul universităţii. Câţiva sportivi veterani au fost ultimii cu care a vorbit înainte să fie atacată.

Tot ei au alertat, mai târziu, poliţia, după ce au găsit crosele şi telefonul fetei, aruncate pe teren. Corpul neînsufleţit a fost descoperit de anchetatori într-un iaz. Fusese înjunghiată de mai multe ori.

Un câine poliţist i-a condus pe detectivi la un individ fără adăpost care încerca să se ascundă în pădure. Poliţiştii au găsit dovezi clare că aveau de-a face cu ucigaşul.

Trăia în zona împădurită şi le declarase altora că simte impulsul de a viola şi ucide femei.

Crima a provocat oroare pe ambele maluri ale oceanului. În satul natal al victimei s-a păstrat un moment de reculegere, în semn de solidaritate. Iar ministrul spaniol al sportului a prezentat condoleanţe familiei. La universitatea din Iowa, Celia Barquin fusese declarată "atleta anului".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » O crimă brutală şochează Statele Unite şi Europa. O studentă, campioană de golf, a fost ucisă chiar pe terenul de sport