Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O femeie a născut acasă şi a transmis totul Live, pe Instagram, în Londra: „Voiam să am familia aproape”

O tânără a decis să nască acasă, în timpul pandemiei, astfel încât mama, tatăl şi prietenul ei să poate fi alături de ea. Evenimentul a fost transmis Live, pe Instagram, peste 19.000 de oameni urmărind naşterea în direct.

de Larisa Andreescu

la 14.03.2021 , 14:56

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Ella Roberts, în vârstă de 28 de ani, din Aveley, Essex, a povestit că reacţia medicilor a fost „să râdă” când au auzit de planul ei şi să o descurajeze. Avusese deja complicaţii la prima naştere, în 2018, când a fost nevoită să recurgă la cezariană.

“Naşterea acasă după cezariană! Sunt atât de încântată să vă împărtăşesc o parte din experienţa noastră" a spus tânăra. 

Când a venit momentul, pentru că, în cele din urmă, i-a fost aprobată dorinţa de a naşte acasă, Ella a filmat experiența și a împărtășit-o cu 19.000 de urmăritori pe contul ei de Instagram “Crazy New Mumma”.

Articolul continuă după reclamă

„Lucrurile sunt destul de calme acum, dar trebuie doar să spun, ultima oră când aerul s-a epuizat și m-am dilatat de la 4 la 10cm, momentul ăla nu a fost calm deloc! Au fost multe țipete și toată lumea a depus eforturi pentru a pregăti totul în aşteptarea lui Freddie, dar a meritat!”

Postarea a acumulat aproape 13.000 de vizualizări și sute de comentarii de la părinți care au felicitat-o ​​pe Ella și pe familia ei pentru momentul magic, plin de bucurie. Tânăra a suferit complicații la nașterea fiicei sale Mya, în septembrie 2018 și a trebuit să recurgă la cezariană. Acum, la al doilea copil, şi-a dorit să nască la domiciliu, astfel încât să poată respecta planurile de naștere care îl implicau şi pe partenerul ei. Dacă ar fi născut în spital, părinții nu ar fi fost lăsați; nici măcar logodnicului, Thomas Schwarz, în vârstă de 29 de ani, nu i s-ar fi permis accesul în sala de naștere.

Medicii au râs de ea şi au sfătuit-o să renunţe

Cu toate acestea, medicii specialişti i-au spus că o naștere la domiciliu ar putea fi riscantă, dar Ella a apelat la sprijinul unui grup de pe Facebook unde mămicile au sfătuit-o să nu renunţe la ideea ei dacă este ceea ce îşi doreşte cu adevărat.

„Am vrut să-mi nasc fiica la domiciliu, dar au apărut complicaţiile şi a trebuit să recurg la czariană, în septembrie 2018. Am avut hiperemesis gravidarum (boală matinală severă) toată sarcina, dar am fost întotdeauna dornică să nasc la domiciliu. Din păcate, fiica mea s-a mişcat pe spate în pântec, așa că a trebuit să fac operaţia în ultimul moment. Când am rămas însărcinată cu Freddie, am crezut că șansele mele de a naşte la domiciliu vor fi la fel de mici, deoarece tehnic aveam„ risc ridicat cu VBAC (naștere vaginală după cezariană). Am fost la consult şi chiar mi s-a interzis să nasc acasă de unul dintre medici, alţii chiar râdeau pe la spate de dorinţa mea. Astfel am crezut că nu voi reuşi să-mi îndeplinesc dorinţa” a povestit ea. 

Bloggeriţa a povestit că a avut o moaşă şi în ciuda avertismentelor, până la urmă medicii i-au aprobat planul de a-şi aduce pe lume băieţelul acasă, alături de familie, potrivit The Sun.

Ella şi-a transmis Live travaliul de 36 de ore, în data de 11 ianuarie 2021 şi a vorbit despre toată experienţa, spunând că vrea să inspire alte femei să nască acasă: „Gândul de a naște într-o pandemie a fost suficient de înspăimântător și eram disperată, voiam ca mama mea să poată fi și ea acolo”

Tânăra s-a declarat norocoasă că atât părinţii, cât şi iubitul au fost acolo pentru că pe măsură ce apa din piscină se răcea, ei erau nevoiţi să verse apă clocotită pentru a o face mai caldă.

„Am fost într-un șoc total când am născut în sfârșit, acasă, după 36 de ore de travaliu; pur și simplu nu-mi venea să cred că bebelușul meu era cu mine. L-am scos singură din apă, i-am desfăcut cordonul ombilical, l-am așezat pe mine și am început să-l frec pe spate, până început să plângă. A fost un moment suprarealist. Sunt atât de mândră de mine și atât de bucuroasă”

Mii de oameni au fost emoţionaţi să vadă în direct naşterea vloggeriţei şi au apreciat curajul acesteia, bombardând-o cu sute de mesaje pozitive.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O femeie a născut acasă şi a transmis totul Live, pe Instagram, în Londra: „Voiam să am familia aproape”