Antena Meniu Search
x

Galerie foto O mamă și doi copii au murit, după prăbușirea unei clădiri de șase etaje în Kenya. Mai multe persoane sunt încă prinse sub dărâmături

Cel puțin trei persoane au murit, zeci au fost rănite și altele sunt dispărute după ce o clădire cu șase etaje din Kenya s-a prăbușit, potrivit BBC. Presa locală susține că victimele sunt o mamă și doi copii. 

de Redactia Observator

la 26.09.2022, 17:18

Trei persoane au murit și zeci au fost rănite după ce o clădire de șase etaje s-a prăbușit în orașul Kiambu, în centrul Kenyei. Misiunea de salvare este în curs de desfășurare, iar salvatorii au reușit să scoată un copil dintre dărâmături. Acesta a fost dus la un spital din oraș.

Nu se știe câte persoane se află sub dărâmături

Mai multe persoane au fost și ele salvate, dar „din păcate, se teme că unele dintre ele au cedat în urma rănilor suferite", a declarat guvernatorul comitatului Kiambu, Kimani Wamatangi, citat de Mediafax.

Prăbușirile de clădiri din Kenya sunt provocate de erorile de proiectare sau a corupției care faciliteaza nerespectarea regulilor. Clădirea care s-a prăbușit era în construcție. Martorii oculari au declarat că aceasta a căzut peste o clădire din vecinătate. Nu se știe câte persoane se află sub dărâmături.

Soldați, lucrători de la Crucea Roșie din Kenya și personal al Serviciului Național de Tineret, precum și voluntari locali se află la fața locului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » O mamă și doi copii au murit, după prăbușirea unei clădiri de șase etaje în Kenya. Mai multe persoane sunt încă prinse sub dărâmături