Antena Meniu Search
x

Video O provocare pe Tik Tok putea să ucidă o adolescentă, după ce prietenele au împins-o în fața mașinii, pe un drum din Spania

O provocare stupidă lansată pe Tik Tok putea avea un final tragic, în oraşul basc Ortuella, Spania. O fată de 14 ani a ajuns în fața mașinii, după ce prietenele cu care se plimba au împins-o pe drum, chiar când trecea o mașină.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 05.06.2021, 11:43

O provocare pe Tik Tok putea să ucidă o adolescentă, după ce prietenele au împins-o în fața mașinii, pe un drum din Spania Vezi și

Un telefon mobil, o provocare virală şi multă prostie. Cele trei ingrediente care ar fi putut duce la o tragedie, în 30 mai, când un grup de adolescente şi-au împins prietena în faţa maşinii, pe un drum din oraşul spaniol Ortuella. Gestul inconştient nu a fost decât o încercare de a câştiga o provocare virală, care a devenit extrem de populară în Spania, pe reţelele de socializare, în ultimele săptămâni.

Ideea provocării, aşa cum vede şi în videclipul publicat de El Spaniol, era ca fata de 14 ani să fie împinsă în persoane necunoscute, în cazul nostru două tinere care se plimbau pe trotuar. 

O glumă ar fi putut avea un rezultat fatal

Doar că cele două adolescente s-au ferit, aşa că minora a ajuns pe drum, direct în faţa unei maşini. Ceea ce trebuia să fie o glumă ar fi putut avea un rezultat fatal.

Pe acelaşi subiect

Fetele care înregistrau scena cu telefonul mobil, prietenele victimei, erau conștiente de pericolul la care îşi expuneau amica, dar asta nu le-a oprit să-şi ducă provocarea la bun sfârşit. Din fericire, fata de 14 ani a scăpat cu viaţă, fiind transferată conştientă la spital. Ea a suferit răni uşoare, deşi cele câteva secunde de filmare sugerează că ar fi putut fi mult mai grav. 

Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.

Adolescenţii italieni se filmează aruncându-se în fața mașinilor

La sfârşitul anului trecut, o provocare extrem de periculoasă lansată pe Tik Tok câștiga tot mai mulți adepți printre adolescenții italieni. Aceștia se filmau aruncându-se în fața mașinilor, după care postează imaginile pe internet.

Francesco Emilio Borrelli, consilier al Partidului Verzilor, a tras atunci un semnal de alarmă, publicând pe pagina oficială de Facebook un material video care surprindea un tânăr ce duce la îndeplinire provocarea. "Am anunțat poliția, le-am pus la dispoziție înregistrarea video și sper să se ia măsuri. Acest joc este nebunesc, acei tineri sfidează moartea. Nu am cuvinte", spunea atunci consilierul Verzilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » O provocare pe Tik Tok putea să ucidă o adolescentă, după ce prietenele au împins-o în fața mașinii, pe un drum din Spania