Antena Meniu Search
x

Video O studentă de 26 de ani s-a ales cu arsuri grave după ce un cocktail flambat i-a explodat în faţă, la un restaurant din Cancun

O studentă a ajuns de urgenţă la spital cu arsuri de gradul II pe faţă şi pe braţe, în urma unui incident dramatic, petrecut în vacanţă. Tânăra se afla cu mai multe prietene la restaurant din Cancun, Mexic, când un cocktail flambat i-a explodat în faţă.

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 24.04.2021, 16:27

Captură video
O studentă de 26 de ani s-a ales cu arsuri grave după ce un cocktail flambat i-a explodat în faţă - Youtube/ Daily News with Steve
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Marissa Daniel, în vârstă de 26 de ani, plecase în vacanță cu prietenii ei în Cancun, Mexic. Se afla cu aceştia la o terasă când ospătarul a adus un cocktail exotic. Atunci lucrurile s-au înrăutăţit. Ospătarul a turnat alcool pe tava pe care era aşezat paharul, dar în loc să se creeze efectul de flambare, băutura a izbucnit în flăcări puternice.

În momentul în care a încercat să o apere pe prietena ei, a cărei rochie fusese atinsă de o scânteie, băutura i-a explodat în faţă. În videoclipul postat pe reţelele de socializare, studenta cade la pământ sub ţipetele terifiate ale martorilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

A fost dusă de urgenţă la spital cu arsuri de gradul II pe faţă şi gât, pe urechea şi braţul stâng. De asemenea, Marissa, din Baltimore, SUA, a rămas şi fără păr după incidentul petrecut duminica trecută, potrivit The Sun.

Ea susține că personalul nu a făcut suficiente pentru a o ajuta și vrea să acționeze în justiție împotriva restaurantului în cauză.

„Totul s-a datorat acțiunilor nepăsătoare ale angajaților din această unitate care au continuat să toarne alcool pe tava care apoi a explodat literalmente în fața mea și mi-a dat foc. Deoarece acest lucru s-a întâmplat în Mexic, nu știu ce ajutor juridic real voi putea obține în ceea ce privește traumelor aşa că apreciez orice ajutor în timp ce mă recuperez în urma incidentului tragic.Personalul de aici nu mi-a oferit niciun ajutor sau asistență și sunt cel puțin traumatizată”, a povestit Marrisa.

Studenta a făcut eforturi uriaşe să poată plăti inclusiv facturile medicale pentru tratament, dat fiind faptul că în prezent nu are acoperire medicală.

„Ca studentă, am rămas fără muncă pentru cine știe cât timp. Mi-e greu să spun ce s-a întâmplat pentru că nu caut simpatie. Vreau pur și simplu să expun instituția care mi-a făcut asta și să primesc dreptate”

Prietena ei, Rosalyn Tapia, a creat de atunci o pagină GoFundMe pentru a strânge fondurile acoperirii facturilor medicale. Până acum a strâns 5.000 de lire sterline din cele 18.000 de lire sterline necesare.

Studenta a ajuns la concluzia că acest eveniment tragic nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată și ar fi putut fi ușor evitat dacă persoanele responsabile „nu ar fi fost atât de nepăsătoare cu acțiunile lor”.

„Nu este în regulă, nu va fi niciodată în regulă. Mă rog să nu li se întâmple altor persoane. Promit că nu voi lăsa acest lucru să dispară" a conchis ea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » O studentă de 26 de ani s-a ales cu arsuri grave după ce un cocktail flambat i-a explodat în faţă, la un restaurant din Cancun