Observator » Ştiri externe » OMS: Riscuri biologice "foarte ridicate", după ocuparea unui laborator naţional de sănătate

OMS: Riscuri biologice "foarte ridicate", după ocuparea unui laborator naţional de sănătate

OMS: Riscuri biologice "foarte ridicate", după ocuparea unui laborator naţional de sănătate - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.04.2023, 15:20 | Modificat la 25.04.2023, 15:22

Riscurile biologice sunt "foarte ridicate" în Sudan, după ocuparea unui laborator naţional de sănătate de către una dintre forţele beligerante, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP, citată de Agerpres.

Acest "laborator de sănătate publică este ocupat de către una dintre forţele beligerante şi prezintă un risc biologic foarte ridicat", a susţinut reprezentantul OMS pentru Sudan, dr. Nima Saeed Abid, prin videoconferinţă, în cadrul unui briefing de presă organizat la Geneva.

Conform reprezentantului OMS, în acest laborator pot exista eşantioane ale unor agenţi patogeni ai rujeolei, holerei şi poliomielitei.