Antena Meniu Search
x

Video ONU a adoptat prima rezoluție globală privind inteligența artificială

Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat ieri prima rezoluţie globală care reglementează inteligenţa artificială. Toate cele 193 de state membre ONU şi alte 123 de ţări au fost de acord cu rezoluţia, inclusiv Rusia şi China.

de Redactia Observator

la 22.03.2024, 10:26

Vezi și

Negocierile pentru adoptarea rezoluţiei s-au întins pe trei luni, iar actul promite să protejeze drepturile omului în faţa inteligenţei artificiale, precum şi să modeleze această tehnologie, astfel încât să nu pună în pericol procesele democratice. Uniunea Europeană se află deja cu un pas înainte, asta pentru că a aprobat luna trecută un acord provizoriu care supraveghează tehnologiile bazate pe inteligenţa artificială.

Ce presupune rezoluţia 

Rezoluţia fără caracter obligatoriu, propusă de Statele Unite şi co-sponsorizată de alte 122 de naţiuni, a fost negociată timp de trei luni şi pledează, de asemenea, pentru întărirea politicilor de confidenţialitate, au declarat oficiali în prezenţa jurnaliştilor, înainte de adoptarea rezoluţiei.

"Navigăm în ape agitate cu tehnologia aflată în schimbare rapidă, ceea ce înseamnă că este mai important ca niciodată să ţinem de lumina valorilor noastre", a spus unul dintre oficialii înalţi ai administraţiei, descriind rezoluţia ca fiind "primul document de consens cu adevărat global privind IA".

Rezoluţia este cea mai recentă dintr-o serie de iniţiative ale guvernelor din întreaga lume pentru a modela dezvoltarea inteligenţei artificiale, pe fondul temerilor că ar putea fi folosită pentru a perturba procesele democratice, amplifica frauda sau pentru a duce la pierderi dramatice de locuri de muncă, printre alte daune, scrie Agerpres.

"Proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi utilizarea incorectă sau rău intenţionată a sistemelor de inteligenţă artificială... prezintă riscuri care ar putea... submina protecţia, promovarea şi exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", se arată în textul rezoluţiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » ONU a adoptat prima rezoluție globală privind inteligența artificială