Antena Meniu Search
x

Papa Francisc, înregistrat fără să ştie de un cardinal judecat pentru fraudă. Ce i-a cerut suveranului pontif

Un cardinal italian de rang înalt, judecat în prezent pentru fraudă financiară, i-a cerut papei Francisc să confirme că a autorizat transferuri financiare confidenţiale în timpul unei conversaţii telefonice, înregistrate fără ştirea suveranului pontif, relatează AFP, citat de Agerpres.

De Redactia Observator la 25.11.2022, 21:46
Papa Francisc
Papa Francisc a fost înregistrat fără ştirea lui de cardinal - Profimedia

Acea înregistrare, realizată în vara anului 2021, cu trei zile înainte de începerea procesului şi la puţin timp după ce papa Francisc suferise o dificilă operaţie la colon, nu a fost făcută publică, însă existenţa ei a fost dezvăluită joi cu ocazia unei audieri la Tribunalul din Vatican.

Cardinalul Angelo Becciu, în vârstă de 74 de ani, un fost consilier apropiat al papei Francisc, a fost demis din funcţiile sale şi a rămas fără privilegiile aduse de funcţia de cardinal în septembrie 2020, pe fondul unui scandal legat de o tranzacţie imobiliară la Londra, deşi şi-a susţinut mereu nevinovăţia.

În total, zece persoane sunt judecate din iulie 2021 la Tribunalul Penal din Vatican pentru fraudă, deturnare de fonduri, abuz de putere, spălare de bani, corupţie şi extorsiune.

Printre ele se află şi Cecilia Marogna, angajată de monseniorul Becciu în calitate de consultant în materie de securitate şi acuzată că a cheltuit 575.000 de euro primiţi de la Vatican pe cazări în hoteluri şi produse de lux.

Pe acelaşi subiect

Potrivit procurorilor, fondurile plătite Ceciliei Marogna - supranumită "doamna cardinalului" de jurnaliştii din presa italiană - erau destinate eliberării preoţilor şi călugăriţelor care sunt reţinuţi ca ostatici în străinătate.

Procesul va continua cu audierea unor martori cheie

În conversaţia telefonică purtată cu Papa Francisc în data de 24 iulie 2021, cardinalul Becciu i-a cerut suveranului pontif să confirme că a autorizat deblocarea de fonduri pentru a elibera o călugăriţă columbiană reţinută în Mali de o grupare teroristă asociată cu Al-Qaida.

"Mi-aţi dat sau nu aprobarea să încep operaţiunile de eliberare a călugăriţei?'', a întrebat monseniorul Becciu. "Am fixat răscumpărarea la 500.000 de euro, nu mai mult, pentru că ar putea părea imoral să dăm mai mulţi bani (...) teroriştilor... Cred că v-am informat despre toate acestea... vă amintiţi?".

Potrivit stenogramei înregistrării, publicată de cotidianul italian Il Messaggero, papa i-a răspuns că îşi aminteşte "vag".

Suveranul pontif, care părea perplex, i-a cerut atunci cardinalului Becciu să facă acea solicitare în scris. Conversaţia a fost înregistrată în apartamentul lui Angelo Becciu de unul dintre apropiaţii acestuia, potrivit tribunalului.

Procesul, primul în care este implicat un cardinal catolic cu un rang atât de înalt, va continua vineri cu audierea unor martori cheie în acest caz controversat. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri externe » Papa Francisc, înregistrat fără să ştie de un cardinal judecat pentru fraudă. Ce i-a cerut suveranului pontif