Antena Meniu Search
x

Phenianul trimite baloane cu gunoi şi excremente peste localităţile de la graniţa cu Coreea de Sud. Seulul, în alertă

Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 90 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a fi gunoi şi excremente, potrivit Reuters.

de Redactia Observator

la 29.05.2024 , 08:46

Phenianul trimite baloane cu gunoi şi excremente peste localităţile de la graniţa cu Coreea de Sud. Seulul, în alertă
Phenianul trimite baloane cu gunoi şi excremente peste localităţile de la graniţa cu Coreea de Sud. Seulul, în alertă - Profimedia Images

Armata din Coreea de Sud a afirmat că obiecte neidentificate despre care se crede că sunt din Coreea de Nord au fost văzute în apropierea graniţei fortificate şi a cerut oamenilor să stea deoparte şi să anunţe Armata sau Poliţia. Până miercuri, au fost detectate peste 90 de baloane, unele aterizând, iar altele fiind încă în aer, a relatat Yonhap News, citând o sursă militară.

Fotografiile publicate în presa sud-coreeană arată un balon alb cu o pungă de plastic legată de el, iar într-o altă imagine se vede un balon căzut, cu gunoi împrăştiat în jurul său. Vice-ministrul Apărării din Coreea de Nord a emis, duminică, o declaraţie în care promite să exercite o mare putere de auto-apărare” şi avertizează că ”mormane de deşuri din hârtie şi gunoi” vor fi trimise în Sud, ca răspunsul la faptul că această ţară a făcut să zboare ”lucruri murdare” în Nord.

Tensiuni între Nord şi Sud

Articolul continuă după reclamă

De câţiva ani, activişti din Coreea de Sud au trimis baloane în Coreea de Nord cu pliante în care îi critică pe conducători şi stickuri de memorie USB cu videoclipuri cu muzică K-pop.

Coreea de Nord şi Coreea de Sud rămân, tehnic, în război, întrucât războiul coreean din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu. Marile lor armate se confruntă peste graniţă, iar Coreea de Nord a lansat proiectile şi rachete spre Sud şi ameninţă în mod constant să îşi anihileze vecinul.

Peter Ward, cercetător la Institutul Sejong, a afirmat că a trimite baloane este o chestiune mult mai puţin riscantă decât acţiunile militare directe. Aceste tactici de zonă gri sunt mai greu de contracarat şi prezintă un risc mai mic de escaladare militară incontrolabilă, chiar dacă sunt oribile pentru civili, care sunt cei vizaţi”, a spus el.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Mergeţi în vacanţă pe litoralul românesc sau în străinătate?
Observator » Stiri externe » Phenianul trimite baloane cu gunoi şi excremente peste localităţile de la graniţa cu Coreea de Sud. Seulul, în alertă