Picturi abstracte create de un elefant
O femelă elefant, de la un circ din Ungaria, şi-a descoperit, la o vârstă destul de înaintată, un remarcabil talent de pictor. Trei tablouri abstracte realizate
O femelă elefant, de la un circ din Ungaria, şi-a descoperit, la o vârstă destul de înaintată, un remarcabil talent de pictor. Trei tablouri abstracte realizate de ea, bineînţeles cu trompa, s-au vândut la licitaţie, în folosul elefanţilor asiatici ameninţaţi cu dispariţia.
Elefantul Sandra, dintr-o specie originară din India, este, de patru decenii, vedeta unui circ ambulant din Ungaria. A sosit aici când era doar un bebeluş şi a devenit, de mult, un membru al familiei. Până acum, evoluţiile sale din arenă erau cele obişnuite în oricare circ. Într-unul din numere, Sandra manevra, cu trompa, un pămătuf de bărbierit. < nu se vede asta >
Dar într-o zi, prietenii săi s-au gândit să înlocuiască pămătuful cu o pensulă muiată în vopsea. Iar rezultatul a fost uimitor.
Sandra este acum o artistă în toată puterea cuvântului. Şi, ca orice artist, are capricii: pictează numai când are chef, spre deosebire de alţi elefanţi siliţi să ia pensula în trompă pentru distracţia turiştilor, prin diferite parcuri zoologice.
Trei picturi realizate de Sandra au fost, de curând, vândute la licitaţie în arena circului. Preţul obţinut nu a fost prea mare: echivalentul a 150 de dolari fiecare. Suma este destinată unui sanctuar pentru elefanţi din Malaezia.
Pentru ca donaţia să fie mai consistentă, s-a vândut şi un portret al elefantului, realizat de un pictor uman. Acesta a fost, într-adevăr, cumpărat cu circa o mie de dolari. Dar pe măsură ce Sandra va căpăta experienţă, tablourile sale ar putea deveni mai preţuite decât cele, în fond banale, ale oamenilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰