Observator » Ştiri externe » Jensen Huang, şeful Nvidia, şi-a înşelat soţia cu o spioană din China. Scandalul ar putea zgudui industria AI

Jensen Huang, şeful Nvidia, şi-a înşelat soţia cu o spioană din China. Scandalul ar putea zgudui industria AI

Şeful celei mai valoroase companii din lume şi-a înşelat soţia cu o spioană din China. Urmările scandalului Alice Huang (Huang Le) și CEO-ul Nvidia, Jensen Huang. - Profimedia
Editor Georgiana Dulgheru | Timp citire: 6 minute
Publicat la 09.11.2026, 10:21 | Modificat la 09.11.2026, 11:57

Nvidia, una dintre cele mai valoroase companii din SUA și din lume, a declanșat o investigație internă în urma dezvăluirilor conform cărora directorul și fondatorul său, Jensen Huang, și-a înșelat soția cu o spioană din China. Acesta a recunoscut că i-a fost infidel soției sale. Și Congresul american va lansa o anchetă separată. În urma scandalului, acțiunile Nvidia au scăzut iar experții nu exclud o posibilă înlăturare a lui Huang dacă se dovedește că a transmis informații Beijingului. Momentan nu este clar dacă secretele companiei sau securitatea națională a SUA au fost compromise.

The New York Times a relatat pentru prima dată luna trecută că Jensen Huang ar fi avut o relație apropiată cu Alice Huang, directoarea unei companii de centre de date, Megaspeed International, cu sediul în Singapore, suspectată că spiona pentru guvernul chinez.

Jensen Huang a recunoscut că și-a înșelat soția

Presa americană a mai dezvăluit atunci că serviciile de informații americane ar fi avertizat Casa Albă, dar Donald Trump nu ar fi luat nicio măsură. Pe 6 noiembrie, Financial Times a dezvăluit că Jensen Huang și Alice Huang avuseseră de fapt o relație romantică, nu doar de afaceri, cum se specula inițial.

Articolul continuă după reclamă

Într-un e-mail adresat duminică angajaților Nvidia, Huang și-a recunoscut aventura. "Le datorez scuze familiei mele și vouă tuturor. Nu există nicio scuză pentru ceea ce am făcut", a scris el. 

Copiii lui Jensen Huang au funcţii importante la Nvidia

Jensen Huang are 63 de ani și este născut în Taiwan. Este căsătorit de 41 de ani cu o americancă, cu care are 2 copii, ambii angajați ai Nvidia.

Cei doi lucrează în divizii importante ale companiei. Fiica sa, Madison, este director în divizia software Omniverse, iar fiul său, Spencer, în cea de robotică. Cei doi au câştigat anul acesta 1,2 milioane de dolari, respectiv 1,3 milioane de dolari. 

Potrivit WSJ, Alice Huang a dispărut în China la sfârșitul anului 2024, în perioada în care autoritățile începuseră să o supravegheze. Nu este clar unde se află în prezent și nici dacă mai ocupă o funcție de conducere în cadrul Megaspeed.

Pe acelaşi subiect

De ce a stârnit scandalul temeri legate de securitate naţională a SUA

Consiliul de administrație al Nvidia a anunțat că lansează o investigație ca să afle dacă Huang a fost ținta unei operațiuni străine de spionaj. În plus, trei republicani, şefi ai unor comisii din Camera Reprezentanților i-au cerut lui Jensen Huang să dea explicații privind riscurile de securitate, la o audiere confidențială în Congres, pe 18 noiembrie,

Serviciile americane au concluzionat anul trecut că Alice Huang, cetățeană chineză, cunoscută și sub numele de Huang Le (coincidenţă de nume), transmitea informații guvernului de la Beijing în timp ce colabora cu Nvidia pentru construirea unor centre de date în Asia.

Consiliul de administrație al companiei a transmis ieri că, pentru moment, nu are motive să creadă că secretele companiei sau securitatea națională a SUA au fost compromise.

În ciuda investigației, Jensen Huang va conduce în continuare compania, a transmis Nvidia. Compania declarase luna trecută că relația dintre Jensen Huang și Alice Huang "nu era una neobișnuită sau neașteptată", având în vedere legăturile de afaceri.

Cu ce se ocupă Nvidia

Cu o valoare de piață de 4.500 de miliarde de dolari, Nvidia a devenit și un gigant al boomului inteligenței artificiale din Statele Unite.

Compania vinde procesoare avansate pentru inteligență artificială, cunoscute sub numele de GPU, și alte echipamente hardware în valoare de sute de miliarde de dolari. De asemenea, oferă sprijin financiar, garanții și alte forme de susținere pentru o mare parte a industriei AI.

Scandalul vine într-un moment în care Jensen Huang face lobby pe lângă guvernul american și liderii din întreaga lume pentru libera circulație a cipurilor dedicate celor mai avansate modele de inteligență artificială. Adică să nu existe restricții de vânzare către țări precum China, impuse din considerente de securitate națională.

Influenţa lui Jensen Huang şi relaţia apropiată cu Trump

Rolul lui Jensen Huang în conducerea celei mai valoroase companii de cipuri din lume l-a transformat într-o vedetă în lumea tehnologiei. Totodată se bucură de o relație foarte apropiată cu Donald Trump.

Huang discută frecvent telefonic cu președintele SUA pentru a se consulta în privința politicilor legate de inteligența artificială și China. În plus a lăudat adesea strategia economică a Casei Albe.

Politicienii și oficialii americani care cer și susțin restricții mai dure și un control mai strict asupra exporturilor de cipuri sunt nemulțumiți de influența pe care Huang și alți directori din industrie o au.

SUA  au impus încă din 2022 restricții asupra exporturilor de cipuri avansate către China, de teamă că Beijingul le-ar putea utiliza pentru dezvoltarea inteligenței artificiale în scopuri militare, de supraveghere sau de spionaj.

Huang l-a convins în cele din urmă pe Trump că Nvidia trebuie lăsată să vândă anumite cipuri și companiilor chineze, argumentând că restricțiile prea dure ar putea determina China să își dezvolte mai rapid propriile tehnologii și ar afecta influența companiilor americane pe piața globală.

În cele din urmă, Trump a acceptat exportul anumitor cipuri Nvidia de generaţie anterioară, o poziție care avantajează interesele comerciale ale companiei.

Reacţia lui Donald Trump 

Întrebat duminică de reporteri dacă Huang ar trebui să rămână CEO la Nvidia, Trump a răspuns: "Cred că da, da, sigur. Este un om de onoare. Pprobabil are o explicație pentru asta. A făcut o treabă extraordinară pentru țara noastră", a spus Trump.

Megaspeed International este una dintre numeroasele companii din Asia care au încheiat parteneriate cu Nvidia, prin care se angajează să utilizeze cipurile companiei în centre de date și să închirieze aceste capacități altor companii.

Acest tip de afaceri a intrat în atenția autorităților americane din cauza temerilor că cipurile ar putea fi redirecționate către China sau că Beijingul ar putea avea indirect acces la capabilitățile oferite de aceste echipamente.

Oficiali din mai multe agenții americane, inclusiv Departamentul Comerțului și Departamentul Justiției, investighează de mai bine de un an Megaspeed și posibilele sale legături cu guvernul chinez.

Numele companiei era vehiculat în ultimele săptămâni pentru a fi inclus pe lista restricțiilor comerciale a guvernului american, adică, dacă ar fi fost inclusă, companiilor americane le-ar fi fost interzis în mod oficial să desfășoare activități comerciale cu Megaspeed.

Scandalul ar putea zgudui industria AI

Scandalul ar putea avea consecințe nu doar asupra acțiunilor Nvidia, ci și asupra întregii industrii de inteligență artificială, scrie Reuters. 

Analiștii se așteaptă ca acțiunile Nvidia să coboare și mai mult, dar nu exclud și o posibilă înlăturare a lui Huang, dacă se dovedește că a transmis informații Beijingului.

Totodată ancheta ar putea amâna investiții importante sau lansări de produse, cu implicații mai largi pentru industria semiconductorilor.

Reacţia Chinei

Atât oficialii din Singapore, unde Megaspeed își are sediul, cât și cei din Taiwan erau şi ei îngrijorați de cine se afla în spatele lui Alice Huang și de posibilele sale legături cu guvernul de la Beijing.

Suspectau că aceasta a fost recrutată de serviciile chineze după ce acestea au aflat despre relația apropiată dintre ea și Jensen Huang, potrivit WSJ.

Ministerul Afacerilor Interne din Singapore a precizat însă oficial că "nu au fost desfășurate investigații referitoare la presupusele legături ale lui Alice Huang cu China".

Ambasada Chinei la Washington a respins acuzațiile de spionaj, spunând că Beijingul se opune răspândirii de astfel de poveşti și că dezvoltarea tehnologică a țării se bazează pe "inovație independentă".

"Acuzațiile de spionaj  sunt complet nefondate, bazate pe speculații și au scopul de a denigra și discredita China", a transmis Ministerul de Externe de la Beijing.