Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PKK revendică atentatul de lângă Ankara: "Acţiunea a fost întreprinsă de o echipă a Batalionului Nemuritorilor"

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a revendicat vineri pe contul său de Telegram atentatul comis miercuri lângă Ankara şi care a vizat sediul uzinei aerospaţiale Turkish Aerospace Industries (TAI), informează AFP, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 25.10.2024 , 21:38

PKK revendică atentatul de lângă Ankara: "Acţiunea a fost întreprinsă de o echipă a Batalionului Nemuritorilor"

"Acţiunea de sacrificiu împotriva incintei TAI la Ankara în jurul orei 15.30 (12.30 GMT) miercuri 23 octombrie a fost întreprinsă de o echipă a 'Batalionului Nemuritorilor'", a anunţat PKK, care citează numele a doi autori ai atacului, un bărbat şi o femeie.

Atentatul a făcut cinci morţi şi 22 de răniţi

Atentatul a făcut cinci morţi şi 22 de răniţi şi a fost rapid atribuit PKK de către guvernul turc. Operaţiunea era "planificată de multă vreme", adaugă PKK, precizând că ea nu are legătură cu recentele evoluţii politice din Turcia, unde autorităţile par că doresc să angajeze o soluţie negociată pentru conflictul cu combatanţii kurzi.

Articolul continuă după reclamă

PKK subliniază că astfel de atacuri sunt necesare pentru a transmite "avertismente şi mesaje împotriva practicilor genocidare, masacrelor şi practicilor de izolare ale guvernului turc".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » PKK revendică atentatul de lângă Ankara: "Acţiunea a fost întreprinsă de o echipă a Batalionului Nemuritorilor"