Polițist robot, concediat pentru că a fost tolerant și leneș. Ce salariu avea
Polițistul robot al unui oraș din nord-estul SUA a fost concediat pentru că s-a dovedit a fi tolerant și leneș. Timp de aproape un an, el nu a făcut vreo arestare și nu a dat nici măcar o singură amendă. Robotul a costat cât salariul pe un an al unui polițist.
Polițistul robot era angajatul Departamentul de Poliție din Dublin, Ohio. Potrivit Columbus Dispatch, robotul poreclit „DubBot” a fost concediat deoarece în aproape un an nu a contribuit la nicio arestare și nu a emis vreo amendă. Operatorii săi și-au pierdut răbdarea și au stabilit că robotul nu se ridică la nivelul solicitat.
Robotul autonom are o formă ovală și se deplasează cu ajutorul roților. Aparatul K5 a fost construit de Knightscope, o firmă din California. Robotul are o înălțime de peste 1,50 m și o greutate de aproximativ 180 kg.
Scopul său a fost să ajute la prevenirea criminalității prin supravegherea zonelor publice cu camerele video de 360 de grade. De asemenea, robotul are un buton de apel de urgență pentru cetățenii în pericol. Pentru aparat, orașul a plătit 67.548 de dolari, aproximativ cât câștigă un polițist într-un an.
În timpul activității i s-au dat diferite misiuni
A patrulat o parcare dar nu a observat o serie de incidente și a fost trimis, fără succes în combaterea infracțiunilor, pe străzile orașului.
Eșecuri asemănătoare s-au produs și în alte orașe americane, potrivit Mediafax. La New York, roboții din metrou au fost retrași după câteva luni de utilizare deoarece aveau nevoie constant de asistența oamenilor.
Un alt robot, însărcinat cu patrularea Aeroportului Internațional San Antonio, a fost retras din cauza unor dificultăți tehnice, cum ar fi incapacitatea de a se deplasa în linie dreaptă sau de a oferi angajaților informații în format video și audio.
