Galerie foto Prăpăd în Canada, după ce în 24 de ore a plouat cât pentru 3 luni. Doi copilași sunt dați dispăruți, după ce mașina în care se aflau a fost înghițită de ape
Prăpăd în Canada, după ce ploile torențiale au lovit Noua Scoție. Patru persoane, printre care doi copilași, sunt dați dispăruți.
Oficialii spun că cele mai abundente ploi care au lovit regiunea Atlanticului în ultimii 50 de ani au declanșat inundații care au lăsat mii de case fără electricitate. Trei luni de ploaie au căzut în doar 24 de ore în unele zone, potrivit BBC.
Cei doi copilași se aflau într-o mașină care a fost înghițită de ape
Locuitorii au fost îndemnați să nu se alăture căutărilor persoanelor dispărute din cauza condițiilor periculoase. Cei doi copii dispăruți se aflau într-o mașină care a fost scufundată în apele formate de la inundații, a informat poliția. Celelalte trei persoane din mașină au reușit să scape. Un bărbat și un tânăr sunt și ei dispăruți după ce vehiculul în care se aflau a fost și el scufundat. Două persoane au fost salvate din vehicul.
„Avem o situație înfricoșătoare. Daunele materiale cauzate caselor... sunt inimaginabile”, a spus premierul, Tim Houston, adăugând că cel puțin șapte poduri ar trebui înlocuite sau reconstruite.
El a estimat că ar putea dura câteva zile pentru ca apele să se retragă. Peste 80.000 de oameni au rămas fără curent la un moment dat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰