Putin anunţă o scurtă încetare a focului în Ucraina de Paşte. Armistițiul expiră pe 21 aprilie
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare temporară a focului în războiul din Ucraina, cu ocazia sărbătorilor de Paşte.
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat o scurtă pauză a ostilităților în Ucraina, cu ocazia weekendului de Paște, a transmis agenția de presă de stat Tass. Armistițiul va intra în vigoare sâmbătă, la ora 18:00 (ora Moscovei), şi se va încheia luni, 21 aprilie, la miezul nopţii, potrivit Kremlinului.
Putin oprește focul de Paște
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a reacționat încă, însă Kremlinul a transmis că se așteaptă ca Ucraina să urmeze exemplul Rusiei, potrivit BBC. Într-un videoclip care circulă în mediul online, liderul de la Kremlin a adăugat că trupele ruse vor fi pregătite să reacționeze în cazul unor provocări sau încălcări ale armistițiului.
Deocamdată nu este clar dacă această încetare temporară a focului va duce la negocieri pentru o pace de durată.
Anunțul vine în contextul în care președintele american Donald Trump a avertizat că Statele Unite vor "renunța" să mai intermedieze discuții de pace, dacă nu va vedea progrese în următoarele zile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰