Antena Meniu Search
x

Raid american MAJOR în Yemen: 30 de membri Al Qaida au fost UCIŞI!

Treizeci de presupuşi membri ai Al-Qaida, şapte femei şi trei copii, au fost ucişi duminică în primul raid major efectuat în Yemen de către Statele Unite, de la venirea la putere a lui Donald Trump.

Treizeci de presupuşi membri ai Al-Qaida, şapte femei şi trei copii, au fost ucişi duminică în primul raid major efectuat în Yemen de către Statele Unite, de la venirea la putere a lui Donald Trump.

Potrivit unui oficial yemenit, citat de France Press, în operaţiunea din provincia Bayada, din centrul Yemenului, au fost implicate drone şi elicoptere.

Drone şi elicoptere Apache, echipate cu mitraliere grele, au vizat poziţii ale Al Qaida situate într-o şcoală, într-o moschee şi într-un spital, a declarat acelaşi oficial yemenit.

Cu puţin timp înainte, surse tribale şi locale indicaseră că raidul a vizat, de asemenea, reşedinţele a trei lideri tribali având legătură cu Al Qaida.

Pe acelaşi subiect

Potrivit surselor, fraţii Abdelraouf şi Soltan al-Zahab, precum şi Saif Alawai al-Jawfi, cunoscuţi pentru legăturile lor cu reţeaua jihadistă Al Qaida, au fost ucişi în aceste raiduri.

Alţi doi fraţi al-Zahab fuseseră de asemenea eliminaţi în trecut în atacuri cu drone.

Statele Unite ale Americii, singurele din regiune care dispun de drone ce pot lovi ţinte din Yemen, consideră ramura Al Qaida din Peninsula Arabică (Aqpa) drept cea mai periculoasă reţea extremistă, notează AFP.

Forţele guvernamentale yemenite, susţinute începând din martie 2015 de o coaliţie arabă sub comandă saudită, se confruntă, pe de o parte, cu rebelii houthi, care controlează o parte a teritoriului din nordul ţări, inclusiv capitala Sanaa, iar, pe de altă parte, cu grupări jihadiste bine implantate în sud şi sud-estul Yemenului.

Din martie 2015, peste 7.400 de persoane au fost ucise în Yemen, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Un coordonator umanitar al ONU, Jamie McGoldrick, a dat publicităţii un bilanţ mult mare al victimelor, citând o estimare de 10.000 de civili ucişi. 

În ultimii doi ani, în Yemen, în afară de Al Qaida, gruparea Statul Islamic a revendicat o serie de atentate sângeroase de amploare.

Sursă: Agerpres.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Raid american MAJOR în Yemen: 30 de membri Al Qaida au fost UCIŞI!