Video Răzbunarea Rusiei după atacul asupra bombardierelor: Moscova pregăteşte cea mai mare ofensivă de până acum
Rusia nu dă înapoi. Sute de drone şi rachete au fost lansate asupra Ucrainei. Parada de forţă e drept răspuns la operaţiunea Kievului care i-a lăsat pe ruşi fără o treime din flota de bombardiere strategice. Proiectilele au lovit mai multe blocuri de locuinţe, iar 4 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite. Spionii ucraineni spun că ruşii se pregătesc pentru cea mai mare ofensivă de până acum, iar cancelarul Germaniei i-a cerut preşedintelui Trump să intervină.
Este doar una din cele peste 45 de rachete lansate de armata rusă asupra marilor oraşe ucrainene. Moscova a trimis în valuri şi peste 400 de drone, iar multe dintre ele au vizat capitala Kiev. Apărarea antiaeriană nu a reuşit să le facă faţă. Ruşii au atacat infrastructura civilă din Kiev şi mai multe blocuri de locuinţe. 4 oameni au murit, iar alţi 20 au fost răniţi. Pagube uriaşe au fost şi în oraşul Luţk, la aproape 900 de kilometri de linia frontului. Ploaia de rachete a îngropat sub dărâmături zeci de oameni. Doar 16 dintre ei au fost găsiţi de echipele de salvare.
Serviciile secrete ucrainene spun că atacul cu sute de drone este doar o mostră a ofensivei de vară pe care o pregătesc ruşii
Ucrainenii au răspuns la rândul lor şi au atacat un depozit de petrol din Engels şi aerodromul militar din regiunea rusă Bryansk. Moscova spune că operaţiunea lansată de ei a fost un răspuns la atacul Ucrainei cu drone, în care o treime din flota rusă de bombardiere strategice a fost avariată. "Tot ceea ce se întâmplă în cadrul operațiunii militare speciale, tot ceea ce fac militarii noștri zilnic, este un răspuns la acțiunile regimului de la Kiev, care a dobândit toate trăsăturile unui regim terorist", a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Serviciile secrete ucrainene spun că atacul cu sute de drone este doar o mostră a ofensivei de vară pe care o pregătesc ruşii. Aceştia vor ca, până în această toamnă, să controleze complet regiunile Doneţk şi Lugansk, iar în a doua fază, să taie complet accesul Ucrainei la Marea Neagră. Harkov, Sumî şi Cernihiv ar urma să fie transformate de armata rusă într-o zonă tampon. Cancelarul Germaniei i-a cerut lui Donald Trump să nu permită un astfel de scenariu. "Amândoi căutăm modalităţi de a-l opri cât mai curând (n.red. - războiul). I-am spus preşedintelui (n.red. - Donald Trump), înainte să venim, că el este persoana cheie care poate face asta cu adevărat, punând presiune pe Rusia", a declarat Friedrich Merz, cancelarul Germaniei.
Liderul de la Casa Albă are însă un alt plan. "Uneori, vezi doi copii mici care se ceartă ca nebunii. Se urăsc unul pe celălalt și se bat într-un parc. Și încerci să îi desparți, iar ei nu vor să fie despărţiţi. Uneori, e mai bine să-i lași să se bată pentru o vreme și apoi să-i desparți", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA. Cancelarul german a insitat şi i-a spus lui Trump că americanii au mai încheiat un război în Europa. După ce spiritele s-au calmat şi conferinţa din Biroul Oval s-a încheiat, Merz i-a dat lui Trump un cadou - certificatul de naştere al bunicului său cu origine germane, Frederick Trump.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰