Reacţia lui Joe Biden, după găsirea noilor documente clasificate în garajul casei sale: "Nu stăteau în stradă"
Preşedintele american Joe Biden a vorbit joi despre descoperirea noilor documente clasificate în garajul casei sale din Delaware, faţă în faţă cu jurnaliştii de la Casa Albă. Biden a încercat să minimizeze gravitatea faptelor, asigurând totodată că va colabora pe deplin cu autorităţile competente, relatează News.ro.
Joe Biden a avut o declaraţie de presă la Casa Albă după ce a primit veşti bune despre economia Statelor unite. După ce şi-a încheiat discursul, s-a trecut direct la întrebarea la care toată lumea dorea un răspuns - ce poate spune despre descoperirea documentelor, relatează BBC. "Materiale clasificate, lângă Corvette-ul dumneavoastră - ce ziceţi?", a întreabat un reporter. Joe Biden a răspuns că documentele se aflau într-un garaj încuiat, "nu stăteau în stradă".
"Ştiu că oamenii iau în serios materialele clasificate", a adăugat el, înainte de a da asigurări că va coopera pe deplin în anchetă. Preşedintele Biden a spus că documentele descoperite la domiciliul său vor fi predate Departamentului de Justiţie.
"Vom vedea cum se va derula totul, sunt încrezător"
"Avocatul meu a verificat alte locuri în care au fost stocate documente din perioada în care eu am fost vicepreşedinte, iar aceste verificări s-au încheiat aseară", a declarat Joe Biden. "Au descoperit un număr mic de documente marcate ca fiind clasificate în zone de depozitare şi în dulapuri pentru dosare din casa mea şi din biblioteca mea personală. Acest lucru s-a întâmplat în cazul Biden Penn Center. Departamentul de Justiţie a fost notificat imediat, iar avocaţii au făcut ca Departamentul de Justiţie să intre în posesia documentelor. Aşa că veţi vedea, vom vedea cum se va derula totul, sunt încrezător", a comentat Joe Biden.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰