Observator » Ştiri externe » Record absolut de cazuri Covid în Italia: Peste 126.000 de infectări în ultimele 24 de ore

Video Record absolut de cazuri Covid în Italia: Peste 126.000 de infectări în ultimele 24 de ore

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 30.12.2021, 23:05 | Modificat la 31.12.2021, 09:34

Italia bate recordul de până acum al bilanțului pandemic și depășește joi 126.000 de cazuri noi COVID. Autoritățile sanitare din Italia anunță pentru ultimele 24 de ore 126.888 de cazuri noi COVID.

Autoritățile sanitare din Italia au anunțat 126.888 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore, după ce miercuri au fost raportate 98.020 de cazuri.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății citate de Agenția ANSA, au murit 156 de oameni, în timp ce miercuri erau 136 de decese. Gradul de ocupare a paturilor de către pacienții COVID la terapie intensivă a crescut de la 10% pe 17 decembrie la 13% miercuri. 

Totodată, au fost efectuate 1.150.352 de teste, comparativ cu 1.029.429 de miercuri. Rata incidenței la nivel de țară a crescut de la 9,5% la 11,03%.

Articolul continuă după reclamă

În ce privește manifestările de Revelion, Ministerul de Interne a făcut apel la poliție să intensifice controalele în special în zonele centrale ale orașelor, unde mai multe cluburi. Scopul este acela de a pune în aplicare regulile anti-COVID, în special obligativitatea măștii de protecție, chiar și în aer liber, și interzicerea adunărilor.