Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Regizorul filmului palestinian premiat cu Oscar, bătut de oameni și arestat de poliția israeliană direct din ambulanță

Regizorul palestinian al No Man’s Land, documentarul care a luat Oscarul anul acesta, a fost agresat de coloniști în Cisiordania, cu răni la cap și la piept, și luat din ambulanță ulterior de poliția israeliană care l-a arestat, au declarat 5 surse pentru The Guardian. IDF-ul a răspuns doar că investighează incidentul. După ce i-a fost decernat premiul Oscar, ministrul culturii a desemnat filmul palestinian, care vorbește tocmai despre coloniile ilegale din Cisiordania, drept antisemitic și defăimător la adresa Israelului.

de Redactia Observator

la 25.03.2025 , 08:14

Puțin mai devreme, un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost ucis, iar un tânăr de 20 de ani a fost grav rănit, într-un atac terorist combinat, produs în nordul Israelului, de un tânăr arab. Acesta a condus până aproape de o stație de autobuz, a intrat în civili, a ieșit din vehicul și l-a înjunghiat de nenumărate ori pe evreul de 20 de ani care voia să-l imobilizeze.

Câştigător palestinian al premiului Oscar, reţinut israelieni

Apoi a scos o armă din mașină și a început să tragă în autoturismele care treceau pe stradă. La volanul uneia dintre ele se afla vârstnicul, care a murit pe loc. Atentatorul a fost împușcat mortal de niște ofițeri de poliție, care se aflau în drum spre niște exerciții de formare militară.

Vezi și

Atentatul a fost produs la câteva ore după ce un lider Hamas și alte patru persoane au fost ucise într-un atac israelian lansat asupra unui spital din Gaza. IDF susține că lovitura a fost dată pe baza unor informații detaliate și au fost folosite muniții precise, pentru minimizarea daunelor. Ministerul palestinian al Sănătății susține că atacul a vizat secția de chirurgie a spitalului, iar printre cei morți se numără și un adolescent de 16 ani care fusese operat la finalul săptămânii trecute. În bombardament au fost rănite și niște cadre medicale, iar un jurnalist care transmitea live în momentul exploziei a scăpat ca prin urechile acului. Bilanțul morților în Gaza a trecut de 50.000 de persoane, din care 15.000 de copii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Regizorul filmului palestinian premiat cu Oscar, bătut de oameni și arestat de poliția israeliană direct din ambulanță