Revoluţia începută în Kiev s-a întins aproape în toată Ucraina
După Kiev şi Liov acum e revoltă şi în Cernăuţi. Sute de oameni au ieşit pe străzile oraşului aflat la graniţa cu România să ceară demisia preşedintelui. Manifestanţii au devastat sediul consiliului regional şi l-au băgat în spital pe preşedintele acestei instituţii.
Preşedintele Consiliului Regional a ieşit în faţa celor câteva sute de protestatari care voiau să intre în instituţie. Spera să-i liniştească pe oameni, dar s-a întâmplat exact pe dos. a fost lovit în cap şi dus de urgenţă la spital.
Protestele s-au extins acum în 14 din cele 25 de regiuni ale ţării.
Cei mai mulţi manifestanţi sunt pe străzile din Kiev. După un armistiţiu de câteva ore cu puterea, oamenii au ieşit din nou la atac. Au ocupat sediul Ministerului Agriculturii.
Mărturii ca cele făcute de protestatarul umilit de poliţişti, care a fost pozat dezbrăcat în timp ce stătea în frig, îi conving pe tot mai mulţi ucrainieni să iasă în stradă.
Plin de vânătăi, dar coerent, bărbatul a revăzut filmul bătăilor primite. El a promis că se va răzbuna pe cei care i-au răpit demnitatea de a fi om.
Alţii nu au mai apucat să jure că se vor răzbuna. În liov un protestatar mort a fost condus pe ultimul drum de o sută de mii de oameni.
Ultima oară când a fost văzut în viaţă, bărbatul era în spital. Se recupera după luptele cu forţele de ordine.
Mai mulţi indivizi necunoscuţi l-au luat din spital şi după câteva ore a fost găsit fără suflare într-o pădure de lângă oraş. ce s-a întâmplat nu ştie nimeni cu exactitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰