Antena Meniu Search
x

Un presupus medic şi un mecanic auto recoltau rinichi de la pacienţi fără ştirea lor. Vindeau organele clienţilor bogaţi, în Pakistan

O reţea de trafic de organe din estul Pakistanului a fost destructurată, după arestarea a opt persoane care extirpau rinichi de la sute de pacienți, în multe dintre cazuri, fără știrea lor, scrie CNN. Organele ajungeau la clienţii bogaţi, în schimbul a zeci de mii de dolari.  

de Redactia Observator

la 04.10.2023, 10:11

Un medic şi un mecanic auto au recoltat rinichi de la pacienţi, fără ştirea lor. Vindeau organele clienţilor bogaţi, în Pakistan
Un presupus medic şi un mecanic auto au recoltat rinichi de la pacienţi, fără ştirea lor. Vindeau organele clienţilor bogaţi, în Pakistan - Shutterstock

“Dr. Fawad”, presupusul lider al reţelei, este acuzat că a efectuat 328 de operaţii pentru scoaterea rinichilor, apoi i-a vândut clienților cu până la 10 milioane de rupii pakistaneze (34.000 de dolari) organul, potrivit Mohsin Naqvi, ministrul provinciei Punjab. Liderul grupării ar fi fost asistat în timpul operaţiilor de un mecanic auto, care administra anestezicul.  Anterior, Fawad a mai fost arestat de cinci ori, dar a fost eliberat de fiecare dată și și-a putut relua intervenţiile, fără nicio remuşcare.  

Unii dintre pacienții ale căror organe au fost extirpate nu au fost informaţi că rinichiul lor a fost îndepărtat. Poliția a petrecut aproape două luni investigând cazul după ce un bărbat a reclamat că a fost convins de unul dintre presupușii membri ai bandei să primească tratament medical în privat. Ulterior, când a mers la un alt medic pentru un tratament suplimentar, i s-a spus că nu mai are rinichi. 

Comerţul cu organe umane este interzis în Pakistan începând cu 2007, iar o nouă lege din 2010 a făcut ca recoltarea și traficul de organe să fie pedepsite cu până la 10 ani de închisoare și o amendă de 1 milion de rupii (3.400 de dolari). 

Înainte de intrarea în vigoare a acestor legi, Pakistanul era un centru al comerțului cu organe pentru străini și pakistanezi bogați în căutare de un transplant. Cumpărarea și vânzarea de rinichi era o practică obișnuită, iar unii dintre cei mai săraci pakistanezi își vindeau organele pentru a supraviețui. Însă, pedepsele nu au descurajat reţelele ilegale. Presa locală a raportat că transplanturile ilegale de rinichi au devenit din nou populare în ultimii ani. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Stiri externe » Un presupus medic şi un mecanic auto recoltau rinichi de la pacienţi fără ştirea lor. Vindeau organele clienţilor bogaţi, în Pakistan