20 de euro în acte, „taxa” plătită de un român care a tranzitat Macedonia. ”Am scăpat ieftin. Rezolvă vameșul!”
Un român care s-a întors din Grecia, prin Macedonia, a povestit pe Facebook cum vameșii macedoneni i-au cerut fără ocolișuri să pună 20 de euro în acte, ca să îl lase să treacă. „Am scăpat ieftin”, povestește bărbatul.
- Bărbatul se întorcea din Grecia, via Macedonia, având un formular care, spune el, ar fi trebuit să-i permită să tranziteze țara.
- Zeci de români care au fost puși în situații similare s-au grăbit să-și povestească experiența din vama Macedonia.
Bărbatul a povestit, într-o postare publicată pe Forum Grecia, că deținea un formular care ar fi trebuit să îl ajute să treacă, doar ca nu era verde culoarea hârtiei, așa că s-a înțeles cu vameșul.
”La vama din Macedonia, in drum spre Romania, cartea verde (asigurarea) înseamnă să fie verde hartia!!! In Romania nu se mai listeaza de ceva vreme decat pe hartie normala. Asa nu e buna! Vamesul a rezolvat direct si fara ocolisuri puneti 20 euro intre acte. Am aflat in vama din Romania ca nu avem un acord in aceasta privintă cu Macedonia si ca am scapat ieftin. Puteam fi întorși din drum si să facem pe formular verde cu un cost de 50 euro. Prin urmare nu va panicati, Rezolva vameșul”, a scris turistul pe Facebook.
Zeci de români care au fost puși în situații similare s-au grăbit să-și povestească experiența din vama Macedonia.
"Si pe noi ne-a rezolvat ieri vamesul, tot asa, cu 20 de euro! Si dupa ce a extras banii din pasaportul fetitei, ne-a spus ca ne-a lasat sa trecem doar pentru ca avem copil", povestește o femeie.
”Noi aveam asigurarea in original. Dar, cum spunea și X, sunt pusi pe căpătuiala. Se leagă de orice. La noi s-a luat de faptul ca asigurarea era pe numele socrului și ca ne trebuie procura. Nu e prima data când trecem vama așa, mergem de ani buni in Grecia. Și degeaba le explici, ei au dreptate. Când am văzut ca nu rezolvam nimic și soțul a scos portofelul, i-a dat dat înapoi pașaportul fetiței, “subtil”, ca sa pună banii in el! Și in secunda doi, am plecat, totul ok! Deci, despre ce vorbim??”, este comentariul altei turiste.
Potrivit unei informări publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, autoritățile elene mențin închise punctele de frontieră de la granița cu Macedonia de Nord până la 15 septembrie 2020. ”Informăm cetățenii români care doresc să călătorească în Grecia să folosească rutele terestre din Bulgaria, pentru a evita refuzul intrării și necesitatea schimbării itinerariului. Întoarcerea din Grecia către România este permisă prin punctele de trecere a frontierei de la Bogorodica / Evzoni (intrare) și Tabanovce / Preshevo (ieșire)”, se arată în informarea MAE.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰