Un român, primul pacient cu coronavirus din Galicia, detalii despre drama trăită (Video)
Bilanţul pandemiei se apropie de un milion de cazuri înregistrate la nivel global. În Statele Unite ale Americii, numărul cazurilor confirmate a trecut de 200.000. Iar în Europa, numărul deceselor creşte de la o zi la alta. Zona roşie a fost extinsă aşadar de la cinci ţări, la 12.
- Un român, primul pacient cu coronavirus din Galicia, povestește drama trăită
- Alți români au fost afectați de coronavirus în străinătate
Bilanţul pandemiei se apropie de un milion de cazuri înregistrate la nivel global. În Statele Unite ale Americii, numărul cazurilor confirmate a trecut de 200.000. Iar în Europa, numărul deceselor creşte de la o zi la alta. Zona roşie a fost extinsă aşadar de la cinci ţări, la 12. În Italia, 760 de oameni au murit în ultimele 24 de ore. Numărul este în scădere. Iar acum, Spania intră în colaps.
Este unul dintre momentele de reculegere ţinute zilnic pentru cei răpuşi de coronavirus la Madrid. Spania a devenit a doua ţară care a trecut pragul de 10.000 de morţi, după Italia. Aproape o mie de decese au fost înregistrate numai în ultimele 24 de ore.
O rază de speranţă vine de la un român care a fost externat ieri dupa-amiază, după ce a dus o luptă grea cu noul virus. Coşmarul a început pe 26 februarie. Daniel a mers la spital de trei ori. Primul diagnostic a fost gastroenterită. O săptămână mai târziu, românul a devenit primul pacient cu coronavirus din regiunea Galicia.
Vindecarea sa a fost un miracol, dar şi o victorie pentru personalul medical al spitalului din Vigo. A fost scos de la Terapie Intensivă, după aroape trei săptămâni, iar recuperarea sa a fost aplaudată de medici şi asistente.
Românii prinşi în Italia şi Spania caută disperaţi soluţii să se întoarcă acasă. Mulţi dintre ei au rămas pe drumuri, după ce şi-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei.
Între timp, zona roşie s-a extins de la cinci ţări la 12. Au fost adăugate Austria, Belgia, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, Statele Unite ale Americii şi Turcia. China nu mai este considerată zonă roşie.
În Italia, cea mai afectată ţară de pandemie, bilanțul zilnic al morților este în scădere. O lecție de organizare vine de la un spital din Napoli, unde niciun cadru medical nu a fost infectat, iar forţele de ordine înarmate se asigură că regulile sunt respectate.
În schimb, bilanţul victimelor din Marea Britanie, unde măsurile de distanţare socială au fost luate prea târziu, creşte de la o zi la alta. Aproape 3.000 de pacienţi din Regat au fost ucişi de virusul din China, până acum.
Britanicii au reuşit să construiască un spital cu 4.000 de locuri destinate bolnavilor de coronavirus în mai puţin de două săptămâni.
În Statele Unite ale Americii, oraşul care nu doarme niciodată pare pustiu. Numai în New York sunt peste 90 de mii de cazuri confirmate şi peste 2.000 de decese. Printre cele mai tinere victime se numără un bebeluş de numai o lună şi jumătate.
Între timp, 3.000 de marinari sunt blocaţi la bordul unui portavion american, carantinat într-un port din insula Guam de aproape o săptămână. Mâine, oamenii ar urma să fie transferaţi în spitale şi hoteluri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰