Observator » Ştiri externe » Român prins beat la volan, conducând pe contrasens pe o autostradă din Italia

Român prins beat la volan, conducând pe contrasens pe o autostradă din Italia

Românul a rămas fără mașină și permisul de conducere Românul avea o alcoolemie de aproape cinci ori mai mare decât limita legală - La Nazione
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.05.2020, 07:33 | Modificat la 24.05.2020, 07:39

Un român de 36 de ani a fost prins beat la volan, conducându-și mașina pe contrasens pe o autostradă din Italia.

  • Românul avea o alcoolemie de aproape cinci ori mai mare decât limita legală.
  • Românul a rămas fără mașină și permisul de conducere.

Românul a fost dat în vileag de alți șoferi care circulau regulamentar pe autostrada care face legătura între orașele Florența, Pisa și Livorno.

Conform La Nazione, polițiștii au intervenit prompt și l-au oprit pe român în apropiere de orașul San Miniato din provincia Pisa.

Intervenția polițiștilor a făcut ca românul să circule doar aproximativ patru kilometri pe contrasens și astfel s-a evitat o posibilă tragedie.

Articolul continuă după reclamă

În momentul în care l-au luat la întrebări pe români, polițiștii și-au dat seama că ceva nu este în regulă cu acesta.

Analizele au arătat că românul avea o alcoolemie de aproape cinci ori mai mare decât limita legală.

Polițiștii l-au lăsat pe român fără permisul de conducere și i-au și confiscat mașina.

Pe acelaşi subiect