Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Româncă acuzată că și-a ucis soțul, în Austria. Bărbatul a murit cu un cuțit în piept

O româncă a fost arestată în Austria, după ce a mărturisit că, fără să vrea, şi-a rănit mortal soţul, în timpul unei dispute. Bărbatul, un austriac mult mai în vârstă decât ea, era patronul unui restaurant frecventat de multe celebrităţi, într-o staţiune de schi din landul Salzburg.

de Redactia Observator

la 10.03.2019 , 11:16

O româncă a fost arestată în Austria, după ce a mărturisit că, fără să vrea, şi-a rănit mortal soţul, în timpul unei dispute. Bărbatul, un austriac mult mai în vârstă decât ea, era patronul unui restaurant frecventat de multe celebrităţi, într-o staţiune de schi din landul Salzburg. Procurorii continuă ancheta, deoarece nu sunt convinşi că omorul a fost, într-adevăr, involuntar.

Restaurantul "Lisa Alm" din staţiunea Flachau este renumit pentru petrecerile la care au fost invitaţi, de-a lungul anilor, sportivi celebri ca schiorul Hermann Maier sau fotbalistul Lothar Matteus. O mare petrecere s-a dat şi anul trecut, când patronul localului, Erich, s-a căsătorit cu Petronela, o româncă mai tânără cu 27 de ani decât el.

Un an mai târziu, patronul este mort, iar soţia - arestată pentru uciderea sa. Pe 3 martie, bărbatul a fost găsit fără viaţă chiar în restaurant, cu un cuţit de bucătărie împlântat în piept. Iniţial, oamenii legii au crezut că e vorba de o sinucidere, dar medicul legist a exclus această variantă. Bănuielile s-au îndreptat atunci spre româncă, mai ales după ce martorii au spus că cei doi avuseseră un scandal.

Vezi și

Femeia s-a predat, însă susține că e nevinovată

Femeia se retrăsese la o prietenă, aproape de frontiera cu Germania. Când a aflat însă că un mandat internaţional de arestare s-a emis pe numele ei, s-a predat poliţiei şi a făcut mărturisiri. A spus că s-a certat, într-adevăr, cu soţul ei şi, din întâmplare, avea în mână un cuţit, deoarece tocmai pregătise ceva de mâncare. Omorul ar fi fost, însă, un accident, în focul disputei.

A fost trimisă în arest, iar ancheta continuă, deoarece procurorii nu i-au crezut povestea. Ei consideră că femeia şi-a ucis cu bună ştiinţă soţul, fie cu premeditare, fie sub imperiul emoţiei sau poate sub influenţa alcoolului. Deocamdată, ea beneficiază totuşi de prezumpţia de nevinovăţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri externe » Româncă acuzată că și-a ucis soțul, în Austria. Bărbatul a murit cu un cuțit în piept