Video Româncă și partenerul ei, uciși cu cruzime în Portugalia de îngrijitor. Cum a încercat să scape de cadavre
O dublă execuție șochează două țări. O româncă a fost ucisă în Portugalia, alături de partenerul ei de viață, de către un bărbat pe care îl angajaseră tocmai ca să-i protejeze. Individul de origine braziliană i-a lovit cu o rangă, apoi a încercat să șteargă urmele - a folosit o substanță care accelerează descompunerea cadavrelor. Tot el a pozat în salvator - a participat la căutări și a pus întrebări vecinilor. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Crima odioasă a avut loc în orașul Lagos din regiunea Algarve, cunoscută pentru plajele spectaculoase și clima blândă. Milena și partenerul ei, un cetățean francez, au fost bătuți cu o rangă de cel care ar fi trebuit să îi protejeze.
Criminalul, un brazilian de 45 de ani, angajat în urmă cu trei ani, după un jaf, le-a aruncat apoi trupurile într-un rezervor de apă de lângă piscina pe care o aveau în curte. Pentru a-și ascunde fapta, a turnat peste trupurile neînsuflețite clor și alte substanțe chimice despre care citise că ajută la descompunerea cadavrelor. Cumnatul Milenei e în stare de șoc.
Reporter: Ce știți despre brazilian?
Cumnatul Milenei: O persoană foarte periculoasă.
A căutat victimele la vecini pentru a nu da de bănuit
Individul fusese confruntat de sora româncei, care nu reușea să dea de ea. Bărbatul a pretins că nu știe nimic, ba chiar a mers să-i caute la vecini.
"A bătut la ușa noastră, ne-a spus că au dispărut și că nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu ei" povestește Manuel Jesus, vecinul victimelor.
Când a văzut că rudele victimelor sale sunt tot mai insistente, a încercat să fugă. Și-a sunat un prieten să vină să îl ia și i-a mărturisit acestuia că el este ucigașul.
"Părea o persoană normală. Avea grijă de zona aceasta, de casă" spun localnicii.
Criminalul se certa deseori cu românca pe tema banilor
Presa portugheză scrie că brazilianul ar fi premeditat totul. Bărbatul se destăinuia apropiaților că intenționează să se întoarcă în țara natală. Se plângea de bani și se certa mereu cu românca pe tema asta.
"Uneori se enerva – mai ales pe soție; lumea spunea că ea era foarte zgârcită când venea vorba să plătească pentru munca depusă. Dar nu m-aș fi gândit niciodată... Vorbea mereu frumos despre ei" povestește vecina victimelor, Nedia Goncalvez.
În momentul arestării, asupra brazilianului au fost găsite mai multe obiecte prețioase și o sumă mare de bani. Cel mai probabil, fuseseră sustrase din casa familiei pentru care lucra.
Cine erau Milena și Jean, soții uciși cu cruzime
"Potrivit mărturiilor adunate despre acest cuplu, erau oameni foarte prețuiți în comunitate, se înțelegeau cu toți vecinii. Iar relația dintre cei doi și îngrijitorul lor era una normală. Ocazional au mai apărut conflicte dar nimic care să fi fost grav" relatează presa portugheză.
Milena avea 62 de ani și era stabilită în Portugalia de mai bine de 20 de ani. Partenerul său, Jean Marie Grenier avea 79 de ani. Bărbatul de origine franceză a avut succes ca pilot de raliuri în anii 70. După ce s-a retras din competiții, partenerul româncei a devenit medic osteopat, iar împreună cu ea a deschis o clinică medicală.
