Arabia Saudită anunţă că a interceptat o dronă care se îndrepta spre Mecca. Rebelii houthi resping acuzaţia
Coaliţia militară condusă de către Arabia Saudită anunţă miercuri că a distrus o dronă lansată de către rebelii huthi din Yemen către oraşul sfânt Mecca, o acuzaţie pe care combatanţii proiranieni o resping drept o ”minciună”, relatează AFP.
"Marţi, 15 septembrie 2026, Forţele Regale saudite de Apărare Aeriană au reuşit să intercepteze şi să distrugă o dronă ostilă lansată de către miliţia teroristă houthi înainte să intre în spaţiul aerian interzis al capitalei sfinte", anunţă într-un comunicat coaliţia.
"Drona a fost interceptată la sud de oraşul Mecca", precizează coaliţia.
Un purtător de cuvânt al coaliţiei, generalul Turki Al-Maliki, a denunţat, în comunicat, "tentative disperate ale miliţiei şi aliaţilor săi de a perturba securitatea şi stabilitatea şi de a pune în pericol gazdele Meccăi sacre, cetăţenii şi rezidenţii".
Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a condamnat ulterior "atacurile pline de ură" împotriva oraşului sfânt Mecca.
OCI "condamnă atacurile odioase comise de către gruparea houthi împotriva oraşului Mecca şi regiunii Medina şi agresiunea sa continuă împotriva Regatului Arabiei Saudite", scrie organizaţia internaţională.
Aceste atacuri "profanează sacralitatea locurilor sfinte şi moscheilor şi rănesc sentimentele musulmanilor din întreaga lume", a adăugat ea.
Aceste acuzaţii au fost dezminţite rapid de către rebelii proiranieni houthi din Yemen.
"Acuzaţiile cu privire la pretinsa ţintire a Meccăi sunt o minciună veche, folosită mai înainte, care nu mai înşeală pe nimeni", a scris pe X un oficial houthi, Hazm al-Assad.
Marţi, Arabia Saudită a declanşat pentru o perioadă scurtă de timp alerte aeriene în mai multe regiuni din sudul ţării, în apropiere de frontiera cu Yemenul, inclusiv la Mecca - o premieră de la începutul Războiului din Orientul Mijlociu.
Yemenul, o ţară care se învecinează cu Arabia Saudită, a fost antrenată în iulie în acest conflict, declanşat de Războiul din Iran, lansat de către Statele Unite şi Israel la 28 februarie.
La începutul lui septembrie, houthi au lansat o mare ofensivă şi au cucerit tot litoralul yemenit la Marea Roşie şi Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care controlează această axă strategică în traficul maritim.
Un purtător de cuvânt militar al houthi, Yahya Saree, a anunţat că forţe armate saudite au desfăşurat în ultima zi "52 de atacuri aeriene" vizând "infrastructuri civile" în mai multe guvernorate şi a ameninţat că acestea nu vor rămâne "fără răspuns".
