Româncă, supraviețuitoare a exploziei din Liban: ”Am crezut că am murit”
O româncă de 23 de ani, stabilită în Liban, se află printre supraviețuitorii exploziei care a devastat portul Beirut și s-a soldat cu peste 100 de morți și 5 mii de răniți.
la 06.08.2020, 04:34
Ucrainenii îşi riscă viaţa şi fug din ţară,...
Ofensiva israeliană din Rafah este iminentă....
38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Cum...
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea...
Furie în Israel, după ce Hamas a publicat o...
"Europa poate muri. Este încercuita de marile...
- Tânăra s-a întors de o săptămână din România.
- Rim se întorcea de la medic când s-a produs explozia.
Ce trebuie să știi: Rim Sbeiti a locuit 18 ani în România, iar de 5 ani este în Liban. Marți, pe 5 august, avea programare la medic, într-o zonă aflată vizavi de portul Capitalei Libanului. La scurt timp după ce a părăsit cabinetul doctorului, a fost surprinsă de uriașa explozie care a spulberat mai multe clădiri ale Beirutului. Deflagrațiai-a provocat răni, din fericire, care s-au dovedit a fi ușoare. În același timp, a fost martora unor scene teribile, consumate nu departe de epicentrul exploziei. Rim Sbeiti a reușit să înregistreze marți seară momentele care s-au derulat după deflagrație, dar și a doua zi, miercuri, când efectele dezastrului erau încă evidente în mare parte din Beirut. Aceste imagini au fost furnizate și nouă de românca de 23 de ani, care ne-a acordat și un interviu în care ne-a dezvăluit prin ce a trecut.
Te avertizăm, imaginile din acest articol pot avea un puternic impact emoțional.
(Rim Sbeiti, româncă din Liban): Ieri a fost foarte urât şi azi e mai urât!
(Reporter): Îmi puteţi povesti ce aţi văzut astăzi?
(Rim Sbeiti): Astăzi am văzut numai sticlă pe jos, tot dărămat, sânge pe toate maşinile. Practic, toate blocurile, maşinile sunt pe jos.
(Reporter): Dar zona în care aţi filmat este chiar în port?
(Rim Sbeiti): E chiar vizavi de port. Să vă zic ce s-a întâmplat. Eu, ieri, am fost la spital, acolo, am avut nişte analize şi doctor. Am terminat acolo şi tocmai plecasem spre casă. Şi stăteam în maşină, aşteptam să trec. Şi, dintr-o dată, am văzut ceva negru, ieşind din cer. Şi, la 3 secunde, a venit o bufnitură foarte mare, a căzut sticla de la maşină pe capul meu, tot. Nu ştiam ce este, am lăsat capul jos. Am crezut că am murit. Ţipam, plângeam, m-am panicat. Pe urmă, nişte fete pline de sânge m-au scos din maşină. M-au pus lângă un zid, am stat acolo 4 fete şi un băiat, ei erau plini de sânge. Eu plângeam, eram foarte panicată, că ziceam că se mai întâmplă ceva acum. Pe urmă am început să văd lume plină de sânge. Erau foarte plini de sânge! Unii care nu mai aveau ochi, se târau pe jos, copii, un băiat fără un picior... Deci, practic, vedeai numai sânge pe jos. Sticlă, sânge, praf. Nu ştiai ce să faci, cum să faci, ce o să se întâmple. Nu ştiam ce este, doar trebuia să alerg, dar nu ştiam unde merg! Doar alergam! Am mers vreo jumătate de oră pe sticlă, plângând, nu mai aveam aer. La ce vedeam, mi se făcea mai rău. Când am ieşit pe stradă, era şi mai rău: maşinile intrau una în alta, nu mai ştiau cum să o ia, dreapta-stânga. Ambulanţe... Deci, când am plecat de acolo eram foarte şocată, că nu mă aşteptam să fie chiar aşa de mare!
(Reporter): Dumneavoastră, pe moment, ce aţi crezut că se întâmplă?
(Rim Sbeiti): Eu am crezut că a venit Israelul să ne omoare pe toţi! Practic, m-am gândit la părinţii mei că toţi au murit! Eu nu mă gândeam că e o explozie. Am zis că toţi am murit! Că ce vezi acolo nu este ca la televizor. E foarte urât ce e acolo? Deci, la televizor, eu cred că e 10% din ce e acolo.
(Reporter): Puteţi să-mi descrieţi acele câteva secunde ale exploziei? Cum s-a auzit?
(Rim Sbeiti): Deci, practic, a căzut ceva peste maşina mea, de sus. Toată sticla a venit pe picioarele mele şi maşina s-a dus dreapta-stânga, aşa, dintr-o dată. Şi, practic, gata! Nu mai vedeam în faţa mea, că am fost cu capul jos, credeam că mai e ceva. Nu ştiam ce este, nu puteam să-mi ridic capul, mi-era foarte frică! Ţipam, eu am crezut că am murit, nu mai ştiam dacă sunt în viaţă sau nu.
(Reporter): Aţi fost la medic, aţi fost consultată, sunteţi bine?
(Rim Sbeiti): La ora 2.00 am medic pentru piciorul meu, că e cu sticlă, e umflat, n-am putut să dorm toată noaptea. Şi urechile mă dor şi acum. Ţipetele încă sunt în urechile mele!
(Reporter): Din ce am văzut, aţi filmat dintr-o maşină. Aceea e maşina dumneavoastră?
(Rim Sbeiti): Da, azi am fost la ora 9.00 să-mi văd maşina. Maşina era... Că am lăsat-o în mijlocul străzii şi mă gândeam că sunt ambulanţe care vor să treacă. Sunt morţi sub ea, peste ea, nu ştiu la ce m-am gândit când m-am trezit! Am fost şi am luat-o de acolo, cu greu am luat-o! Maşina mea e praf făcută, de-abia mergea! Şi, la ce am văzut acolo, am zis chiar mulţumesc lui Dumnezeu că am ieşit vie! Sunt unii care sunt pierduţi, morţi, răniţi, spitale nu sunt! E foarte greu!
(Reporter): Dar v-au lăsat să intraţi acolo?
(Rim Sbeiti): Intri foarte greu cu maşina. Trebuie să fii cu motocicleta sau pe jos. Eu am fost cu motocicleta, m-a dus cineva, că nu poţi să intri!
(Reporter): Este armată acolo?
(Rim Sbeiti): Da, este armată... Ambulanţe... E foarte greu acolo! Numai sticlă pe jos, nu poţi să calci!
(Reporter): S-a delimitat cumva, au pus filtre sau bandă?
(Rim Sbeiti): Da, este bandă galbenă la fiecare intrare. La început nu ne-au lăsat cu motocicletă. Pe urmă, la plecare, am văzut că lasă lumea să treacă cu maşinile. Este foarte multă lume care plânge acolo, care îşi caută copiii sau oamenii pe care i-au pierdut. E foarte urât ce e acolo!
(Reporter): Dumneavoastră de câţi ani sunteţi stabilită în Liban? Lucraţi acolo?
(Rim Sbeiti): Eu am trăit 18 ani în România. De 5 ani sunt în Liban, locuiesc aici. Chiar am fost în România acum 2 săptămâni şi m-am întors acum o săptămână! Eu mă gândesc, slavă Domnului că am ieşit cu bine! E multă lume care are nevoie de ajutor. Eu nu, mulţumesc lui Dumnezeu că sunt încă vie!
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰