Zece români arestați în Spania, după ce au fraudat mai multe companii de telefonie cu peste 150.000 de euro
Una din cele mai mari scheme de delapidare a fost descoperită în Spania, după ce zece români au sustras peste 150.000 de euro de la mai multe companii de telefonie din Peninsulă.
Una din cele mai mari scheme de delapidare a fost descoperită în Spania, după ce zece români au sustras peste 150.000 de euro de la mai multe companii de telefonie din Peninsulă.
Gruparea, denumită "OperaciónHaghar", vindea companiilor spaniole telefoane mobile de ultimă generație, în baza unor contracte false.
Potrivit anchetatorilor, organizația era foarte bine structurată, iar fiecare membru avea sarcini clare. Infractorii se ocupau mai întâi de procurarea terminalelor, după care activau linii telefonice și falsificau contracte, pentru a le putea vinde mai departe operatorilor de telefonie mobilă sau să le trimită în România.
Potrivit unui raport al Direcției Generale a Poliției din Spania, 10 români au fost deja arestați, fiind confiscate 25 de telefoane, două vehicule și mai multe dispozitive electronice.
Potrivit Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), comerțul cu produse în baza unor contracte false ajunge la 338 de miliarde de dolari pe an, smartphone-urile fiind la mare căutare.
(sursa)
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰