Românul care a provocat accidentul din Bulgaria a fost reţinut pentru 72 de ore
Românul care a provocat accidentul din Bulgaria a fost reţinut pentru 72 de ore. Decizia a fost luată la solicitarea procurorului de caz de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Veliko Târnovo.
Totodată va fi înaintată în instanţă cererea pentru aplicarea măsurii de arest preventiv. Acțiunile de investigare continuă sub conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Veliko Târnovo.
Arestat în Bulgaria pentru accident
Un autoturism Volkswagen, model Touareg, înmatriculat în România şi care circula spre Gurkovo, dintr-un motiv neclar, a părăsit banda pe care se deplasa, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism BMW cu număr de înmatriculare bulgăresc. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat lateral, iar o mașină cu număr de înmatriculare românesc, o Dacia Logan, care circula în spatele BMW-ului roșu, nu a reușit să evite coliziunea și a lovit lateral Touaregul, scrie veliko-tarnovo.net.
Cel de-al doilea şofer român implicat în incident a fost testat pozitiv pentru droguri, dar nu a fost arestat. Se așteaptă rezultatele analizelor sale de sânge pentru a confirma sau infirma consumul de droguri.
În urma impactului 10 persoane au fost rănite, printre care patru copii. Doi români, o mamă şi fiul său de opt ani, au fost aduşi în România cu elicopterul. Un alt român a rămas internat în spital în Veliko Târnovo.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰