Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia a testat noul interceptor din sistemul antirachetă care apără Moscova

Rusia a testat un nou interceptor din sistemul antirachetă destinat să apere Moscova. Testul a fost efectuat cu succes în Kazahstan.

de Redactia Observator

la 12.02.2018 , 18:33

Rusia a testat un nou interceptor din sistemul antirachetă destinat să apere Moscova. Testul a fost efectuat cu succes în Kazahstan.

Testul făcut de armata rusă la poligonul Sary-Shagtan din stepa Kazahstanului a fost filmat şi prezentat de Ministerul Apărării.

Imaginile prezintă momentul lansării noului interceptor care va face parte din sistemul antirachetă A-135, destinat pentru apărarea Moscovei.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Oficialii ruşi au spus că testul vine ca replică la măsurile militare luate de NATO în Estul Europei şi în Ţările Baltice.

Noul interceptor al sistemului antirachetă al Rusiei

Noul interceptor este un proiect secret şi nu i-a fost dezvăluit nici măcar numele. Are o rază de acţiune de aproximativ 100 de kilometri şi o altitudine de interceptare a rachetei de circa 30 de kilometri.

Adjunctul Comandantului Forţelor Aerospaţiale ruseşti, Colonelul Andrei Prihodko, a spus însă că racheta-interceptor are nişte caracteristici superioare faţă de cele operate în prezent de alte ţări.

Noul interceptor din sistemul antirachetă al Moscovei a fost testat în Kazahstan

Racheta e capabilă să intercepteze lovituri singulare şi multiple, inclusiv rachete intercontinentale de ultimă generaţie, a mai spus colonelul, citat de Dailymail.

Noul interceptor va fi inclus în sistemul anti-rachetă A-135 care protejează capitala Rusiei în faţa atacurilor cu rachetă.

Sistemul antirachetă A-135, care apără Moscova

Testele iniţiale ale sistemului anti-rachetă A-135 ABM au început în 1979. Sistemul e format dintr-un radar Don 2N lângă Sofrino, lângă Moscova, un centru de comandă 5K80 în Pushkino şi câteva baterii de interceptoare 53Tb cu rază scurtă de acţiune.

Sistemul anti-rachetă A-135 a devenit complet operaţional în 1995. Testele la o variantă îmbunătăţită, A-235, au început în 2014.

În schimb, SUA dezvoltă un sistem antirachetă ale cărei componente sunt inclusiv în România, la Deveselu. Sistemul american a provocat reacţia furioasă a Rusiei, care acuză că e o ameninţare directă la adresa sa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia a testat noul interceptor din sistemul antirachetă care apără Moscova