Antena Meniu Search
x

Rusia l-a abandonat pe Medvedciuk. Kremlinul nu vrea să elibereze prizonieri ucraineni în schimbul "omului lui Putin": Nu e cetățean rus

Rusia a respins propunerea Ucrainei de a elibera prizonieri ucraineni în schimbul omului de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, arestat în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că politicianul "nu este cetăţean rus, nu are nicio legătură cu operaţiunea militară specială (în Ucraina), este un politician străin".

de Redactia Observator

la 14.04.2022, 11:18

Rusia l-a abandonat pe Medvedciuk. Kremlinul nu vrea să elibereze prizonieri ucraineni în schimbul "omului lui Putin": Nu e cetățean rus
Rusia l-a abandonat pe Medvedciuk. Kremlinul nu vrea să elibereze prizonieri ucraineni în schimbul "omului lui Putin": Nu e cetățean rus - Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski a propus marţi seară Moscovei să îl ofere pe deputatul Viktor Medvedciuk, arestat recent, la schimb cu ucrainenii aflaţi în captivitate în Rusia, scrie Agerpres. Kremlinul a respins schimbul, motivând că "Medvedciuk este un politician străin".

„Referitor la schimbul evocat cu atâta ardoare şi plăcere de diferite personalităţi de la Kiev, Medvedciuk nu este cetăţean rus, nu are nicio legătură cu operaţiunea militară specială (în Ucraina), este un politician străin”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Noi nu ştim absolut deloc dacă el doreşte ca Rusia să ia parte la rezolvarea cazului de calomniere care îl vizează”.

Cine este Viktor Medvedciuk

Oligarhul ucrainean, Viktor Medvedchuk, supranumit şi omul lui Putin la Kiev, a fost arestat marți seară. Scăpase din arestul la domiciliu la începutul invaziei ruse în Ucraina. Zelenski l-a acuzat de ”înalta trădare”, un gest care a provocat anul trecut furia Moscovei, scrie Corriere della Sera într-o analiză.

Vladimir Putin nu a ascuns niciodată legătura sa personală cu Viktor Medvedchuk, care a fost arestat marţi după-amiază la ordinul președintelui Volodimir Zelenski. Când guvernul de la Kiev a început să-l ia la ţintă pe oligarhul ucrainean în iarna lui 2021, închizându-i televiziunile și confiscându-i bunurile, inclusiv o conductă care transporta petrol din Rusia către Europa, Kremlinul a anunțat imediat că trimite trei mii de parașutiști la graniță pentru exerciţii de amploare, un preludiu la adunarea treptată de soldați care avea să ducă ulterior la invazia din 24 februarie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri externe » Rusia l-a abandonat pe Medvedciuk. Kremlinul nu vrea să elibereze prizonieri ucraineni în schimbul "omului lui Putin": Nu e cetățean rus