Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia plănuieşte o asociere între Rosneft, Gazprom şi Lukoil. Ce urmăreşte Moscova prin fuziunea celor 3 giganţi

Rusia lucrează la un plan de a fuziona companiile Rosneft, Gazprom Neft şi Lukoil, creând astfel al doilea mare producător de ţiţei la nivel global, după gigantul saudit Aramco, conform unui articol publicat de Wall Street Journal, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 11.11.2024 , 07:02

Rusia plănuieşte o asociere între Rosneft, Gazprom şi Lukoil. Ce urmăreşte Moscova prin fuziunea celor 3 giganţi - Profimedia

Discuţiile în acest sens între directorii companiilor şi oficiali guvernamentali au avut loc în ultimele luni, însă rămâne incert dacă acordul va fi finalizat. O astfel de fuziune ar transforma entitatea combinată într-o putere mondială a petrolului, capabilă să producă aproape de trei ori mai mult decât hrupul american ExxonMobil.

Unii directori ai Rosneft şi Lukoil se opun

Totuşi, iniţiativa întâmpină obstacole, printre care opoziţia unor directori de la Rosneft şi Lukoil şi dificultatea de a strânge fondurile necesare pentru a răscumpăra acţiunile Lukoil.

Articolul continuă după reclamă

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că administraţia nu are cunoştinţă despre o astfel de tranzacţie, iar un reprezentant al Rosneft a negat corectitudinea articolului, fără a răspunde la întrebări suplimentare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Rusia plănuieşte o asociere între Rosneft, Gazprom şi Lukoil. Ce urmăreşte Moscova prin fuziunea celor 3 giganţi