Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia şi China fac comerţ cu cupru declarat ca "deşeuri" pentru a evita taxele şi sancţiunile occidentale

Grupul Russian Copper Company (RCC) şi mai multe firme chineze au evitat taxele şi sancţiunile occidentale prin comerţul cu sârma nouă de cupru, care în acte era trecută drept deşeuri, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.04.2024 , 10:37

Rusia şi China fac comerţ cu cupru declarat ca a deşeuri pentru a evita taxele şi sancţiunile occidentale Rusia şi China fac comerţ cu cupru declarat ca a deşeuri pentru a evita taxele şi sancţiunile occidentale - Profimedia Images

Potrivit surselor, sârma de cupru a fost mărunţită în izolata regiune Uigura, de către un intermediar, pentru a face mai dificilă deosebirea de deşeurile de cupru, astfel că atât exportatorii cât şi importatorii au profitat de tariful vamal diferenţiat aplicat la deşeurile şi sârma nouă de cupru. În luna decembrie, Rusia taxa exporturile de sârmă de cupru cu 7%, un nivel inferior tarifului de 10% aplicat la deşeuri. De asemenea, importurile de sârmă de cupru în China sunt taxate la 4% şi nu se aplică taxe la importurile de deşeuri de cupru din Rusia.

Vânzările de sârmă nouă de cupru deghizată sub formă de deşeuri, care au început în luna decembrie, sunt scoase la lumină şi de diferenţele dintre datele vamale chineze şi cele ruseşti. În timp ce datele chineze arată că ţara asiatică a cumpărat semnificativ mai multe deşeuri de cupru din Rusia începând din luna decembrie, datele ruseşti arată că exporturile de deşeuri de cupru către cel mai mare partener comercial sunt neglijabile.

Solicitată să răspundă cu privire la aceste discrepanţe, Administraţia vamală din Rusia a comunicat că "Serviciul vamal nu furnizează, temporar, date cu privire la schimburile comerciale externe". Autorităţile de la Moscova au încetat să mai dezvăluie cifrele referitoare la schimburile comerciale în luna aprilie 2022, la scurt timp după invazia din Ucraina.

Articolul continuă după reclamă

China, destinaţie pentru companiile ruseşti

Pe acelaşi subiect

La rândul său, grupul rus RCC, care este vizat de sancţiunile occidentale, a informat că furnizează produse numai către alte companii ruseşti şi nu a dorit să facă alte comentarii.

China a devenit o destinaţie importantă pentru companiile ruseşti care vor să continue să exporte produsele lor după ce SUA au impus sancţiuni Rusiei din cauza invadării Ucrainei în luna februarie 2022. De asemenea, SUA şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni companiilor chineze care sprijină efortul de război al Rusiei în Ucraina.

Mărunţirea sârmei noi de cupru este o modalitate pentru a deghiza materialul nou care arată foarte diferit de deşeurile de cupru care au fost folosite anterior. Pe lângă stimulentele financiare create de evitarea taxelor, materialul mărunţit este mai greu de identificat şi urmărit, astfel că este mai uşor de vândut către producătorii chinezi de cabluri de cupru.

Teoretic, nu există obstacole juridice care să împiedice China să cumpere metale de la firme ruseşti, conform sancţiunilor occidentale, însă producătorii sunt reticenţi la ideea că afacerile lor ar putea avea de suferit pentru că au furnizat orice fel de fonduri Rusiei. Sancţiunile pot însemna de asemenea dificultăţi la procesare plăţilor şi noi împrumuturi. Sursele citate de Reuters au precizat că unele companii chineze au pus la punct noi echipe care să se ocupe de afacerile care au legătură cu Rusia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rusia şi China fac comerţ cu cupru declarat ca "deşeuri" pentru a evita taxele şi sancţiunile occidentale