Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii recunosc amploarea operaţiunii din Kursk: ucrainenii au înaintat 12 km şi au cucerit 28 de sate. 120.000 de oameni evacuaţi

Război în Ucraina. Pentru prima dată de la intrarea ucrainenilor în Kursk, ruşii recunosc amploarea operaţiunii. Guvernatorul regiunii a vorbit despre situaţia reală de pe teren într-o videoconferinţă la care a participat şi preşedintele Vladimir Putin.

de Redactia Observator

la 12.08.2024 , 16:42

Ruşii recunosc amploarea operaţiunii din Kursk: ucrainenii au înaintat 12 km şi au cucerit 28 de sate. 120.000 de oameni evacuaţi - Profimedia

Potrivit lui Alexei Smirnov, guvernatorul regiunii Kursk, autorităţile ruse au evacuat 121.000 de oameni din zonă, iar alte 59.000 de persoane aşteaptă să fie relocate. Mai sunt şi alte 2.000 de persoane care au rămas în zonele ocupate de ucraineni. "Nu ştim nimic despre soarta lor", a declarat Smirnov, potrivit BBC.

Ucrainenii au înaintat 12 km în teritoriul rus

Oficialul rus mai susţine că ucrainenii au înaintat 12 kilometri de la graniţă şi au reuşit să obţină o lăţime a frontului de 40 de kilometri. De asemenea, acesta a mai declarat că ucrainenii deţin controlul asupra a 28 de sate. În momentul în care Smirnov prezenta detalii despre mărimea frontului deschis de ucraineni în Kursk, Vladimir Putin l-a întrerupt imediat: "Ministerul Apărării dă detalii despre adâncimea şi lăţimea frontului".

Articolul continuă după reclamă

În acelaşi raport, Smirnov a precizat că au fost evacuate şi localităţile din apropierea centralei nucleare din Kursk, ruşii temându-se de un atac asupra instalaţiei. Asta în contextul în care în cursul zilei de astăzi, 12 august, un turn de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie a luat foc. Ca de obicei, ruşii şi ucrainenii pasează responsabilitatea pentru acest incident.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Ştiri externe » Ruşii recunosc amploarea operaţiunii din Kursk: ucrainenii au înaintat 12 km şi au cucerit 28 de sate. 120.000 de oameni evacuaţi