Antena Meniu Search
x

Ruşii susţin că drona MQ Reaper doborâtă deasupra Mării Negre ar fi decolat din România. Reacţia Moscovei: "Avioanele noastre n-au atins-o, a fost manevrată greşit"

O dronă MQ Reaper aparţinând Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii a fost doborâtă în Marea Neagră. Reprezentanţii Armatei americane susţin că două avioane de vânătoare ruseşti SU-27 au şicanat drona de supraveghere deasupra Mării Negre, iar unul dintre piloţii ruşi şi-a apropiat avionul atât de mult încât a distrus elicea dronei. Astfel, operatorii dronei nu au avut de ales şi au "coborât" aparatul în mare.

de Redactia Observator

la 14.03.2023, 22:08

Ruşii susţin că drona MQ Reaper doborâtă deasupra Mării Negre ar fi decolat din România. Prima reacţie a Kremlinului: "Avioanele noastre n-au atins-o, a fost manevrată greşit"
- Twitter / Rybar

De partea cealaltă, ruşii susţin că cele două avioane de vânătoare nu au deschis focul asupra dronei şi nici nu au intrat în vreun fel în contact cu aceasta. Mai mult, Armata rusă spune că operatorii americani ai dronei au făcut o manevră bruscă ceea ce a dus la o pierdere de altitudine a aparatului. "Luptătorii ruşi nu au folosit armele de la bord, nu au intrat în contact cu drona şi s-au întors în siguranţă pe aerodromul lor", se arată în comunicatul Ministerului rus al Apărării.

Ruşii mai spun că drona zbura cu transponderele oprite spre graniţa cu Rusia, motiv pentru care au fost trimise spre interceptare cele două SU-27. Armata SUA susţine că drona se afla deasupra apelor internaţionale şi executa o misiune de supraveghere.

Rybar, un canal de Twitter şi Telegram afiliat Kremlinului, a prezentat o hartă conform căreia drona în cauză ar fi decolat din România, mai exact de la baza militară din Câmpia Turzii.

Informaţiile despre recuperarea dronei de către ruşi sau că aceasta ar fi decolat din România nu sunt confirmate de surse oficiale, ci de canale de propagandă ale Kremlinului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Ruşii susţin că drona MQ Reaper doborâtă deasupra Mării Negre ar fi decolat din România. Reacţia Moscovei: "Avioanele noastre n-au atins-o, a fost manevrată greşit"