"Schimbarea la față" a Colosseum-ului. Planurile italienilor pentru a aduce monumentul la gloria sa de odinioară
Arena din interiorul Colosseum-ului din Roma, unde gladiatorii au luptat, unul împotriva celuilalt și împotriva animalelor sălbatice, va fi readusă la gloria sa de odinioară. Milan Ingegneria, o firmă de inginerie structurală și arhitectură, a câștigat un contract de 18,5 milioane euro pentru construirea și instalarea unei platforme retractabile care să permită vizitatorilor „să vadă măreția monumentului” chiar din mijlocul arenei, a anunțat, duminică, ministrul italian al Culturii Dario Franceschini. Proiectul ar urma să fie finalizat în următorii doi ani.
- Colosseum-ul, celebru monument din Roma, va trece printr-o serie de schimbări menite să-i readucă măreția de odinioară.
„În 2023, vom revedea Colosseum-ul în toată splendoarea sa”, a anunțat ministrul Culturii Dario Franceschini.
Amfiteatrul roman, construit sub împăratul Titus în anul 80 d.Hr., a avut o arenă din lemn acoperită cu nisip care a fost construită deasupra unei rețele de tuneluri și încăperi unde gladiatorii și animalele așteptau înainte de a intra în arenă, scrie The Guardian.
Dar podeaua a fost îndepărtată la sfârșitul anilor 1800, când arheologii au început să excaveze nivelurile subterane ale structurii. Zona subterană a fost deschisă publicului în 2010, iar vizitatorii pot vedea și tunelurile atunci când privesc în jos.
Franceschini a declarat că podeaua va fi durabilă și reversibilă, ceea ce înseamnă că poate fi eliminată dacă planurile pentru Colosseum, care a fost construit pentru a găzdui până la 60.000 de spectatori, se vor schimba în viitor.
De asemenea, scena de înaltă tehnologie realizată din lamele mobile care pot fi acționate în sistem de rotație pentru a permite luminarea și ventilația pasajelor subterane, ar putea găzdui evenimente culturale.
„Este un proiect ambițios care va ajuta la conservarea și protecția monumentului și la îmbunătățirea utilizării acestuia”, a spus el.
Ideea de reconstrucție a arenei Colosseum-ului, cel mai mare amfiteatru construit în timpul imperiului roman, a fost discutată pentru prima dată de arheologul Daniele Manacorda în 2014. Ideea a fost susținută de Franceschini, care a spus că arena ar putea fi folosită și pentru a recrea scene de luptă ale gladiatorilor. În epoca romană, mulțimile umpleau monumentul pentru a privi gladiatorii luptându-se cu animale, inclusiv urși, tigri, elefanți și rinoceri.
În 2014, monumentul a intrat într-un proces de restaurare de 25 de milioane de euro. Colosseum-ul s-a redeschis vizitatorilor săptămâna trecută, după ce restricțiile anti-COVID au fost relaxate. În prezent, pot intra doar grupuri de câte 14 persoane, personalul fiind obligat să asigure un decalaj de 15 minute între fiecare grup.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰