Seulul condamnă cooperarea militară dintre Rusia şi Coreea de Nord: Este o ameninţare la adresa securităţii globale
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat, luni, că cooperarea militară dintre Moscova şi Phenian reprezintă o "ameninţare semnificativă la adresa securităţii globale". Declaraţiile liderului de la Seul vin după ce Pentagonul a indicat faptul că 10.000 de soldaţi nord-coreeni au fost trimişi în Rusia.
Război în Ucraina. "Această cooperare militară ilegală dintre Rusia şi Coreea de Nord este o ameninţare semnificativă la adresa securităţii comunităţii internaţionale şi ar putea reprezenta un risc serios pentru securitatea noastră naţională", a subliniat preşedintele sud-coreean.
El a afirmat luni că militarii nord-coreeni vor fi desfăşuraţi de Rusia pe fronturile din Ucraina mai devreme decât se aştepta, notează Reuters.
SUA ameninţă
Yoon i-a comunicat acest lucru preşedintei Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, într-o convorbire telefonică, precizează preşedinţia de la Seul. Şeful statului a transmis informaţii despre trupele trimise de Coreea de Nord în Rusia, adăugând că desfăşurarea efectivă a acestora în Ucraina este "o situaţie gravă" care ar putea avea loc mai rapid decât se credea.
La rândul său, Pentagonul a indicat luni că Ucraina nu va avea noi restricţii în privinţa folosirii de arme americane împotriva forţelor nord-coreene în cazul în care acestea din urmă intră în luptă împotriva forţelor ucrainene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰