Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şoferul român beat şi fără permis care conducea prin Franţa un camion furat din Spania a fost condamnat

Şoferul român beat şi fără permis care conducea prin Franţa un camion furat din Spania a fost condamnat. Românul era angajatul companiei de transport de la care a furat TIR-ul, dar n-a avut nicio explicaţie pentru gestul său.

de Redactia Observator

la 06.03.2019 , 20:32

Şofer român condamnat în Franţa Şoferul român beat şi fără permis care conducea prin Franţa un camion furat din Spania a fost condamnat - Facebook

Şoferul român beat şi fără permis care conducea prin Franţa un camion furat din Spania a fost condamnat. Românul era angajatul companiei de transport de la care a furat TIR-ul, dar n-a avut nicio explicaţie pentru gestul său.

Pe 28 februarie, angajaţii unei staţii de carburanţi de pe A9, în Franţa, la Florensac, au sesizat că un şofer de camion n-a mai reuşit să iasă pe şosea, după ce alimentase cu motorină. Au alertat imediat poliţia. 

Oprit de jandarmi, românul, în vârstă de 30 de ani, s-a dovedit că nu avea permis de conducere, era rupt de beat, alcoolemie 1.26 grame de alcool pe litrul de sânge, iar camionul fusese furat cu o zi înainte din Spania.

Articolul continuă după reclamă

TIR-ul era plin cu televizoare de ultimă generaţie, iar în faţa judecătorului din Beziers românul nu a ştiut să spună de ce a fugit cu el. Românul era angajat al firmei care e proprietara camionului, dar nu ca  şofer.

Tribunalul l-a condamnat luni la un an de închisoare şi interdicţie de a conduce în Franţa timp de încă un an. Camionul a fost restituit proprietarului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Şoferul român beat şi fără permis care conducea prin Franţa un camion furat din Spania a fost condamnat