Misiune îndeplinită. Pentru prima oară după şase ani, o sondă spaţială automată a coborât cu succes pe suprafaţa planetei Marte
Momentul a fost salutat cu aplauze de specialiştii de la NASA, dar şi de numeroşi americani care au urmărit, pe ecrane uriaşe, transmisiunea în direct. EL Robotul Insight va analiza, timp de doi ani, activitatea seismică şi structura internă a Planetei Roşii.
Momentul a fost salutat cu aplauze de specialiştii de la NASA, dar şi de numeroşi americani care au urmărit, pe ecrane uriaşe, transmisiunea în direct. EL Robotul Insight va analiza, timp de doi ani, activitatea seismică şi structura internă a Planetei Roşii.
Membrii echipei de control a misiunii au mărturisit că au stat "ca pe ace" în cele câteva minute în care sonda Insight a coborât spre suprafaţa planetei Marte. Şapte ani de muncă şi şapte luni de călătorie prin spaţiu se puteau nărui în cazul unui eşec.
După ce a pătruns în atmosfera marţiană cu o viteză de aproximativ 20.000 de kilometri pe oră, Insight s-a aflat, timp de patru minute, în cădere liberă. Apoi, paraşuta s-a deschis, iar sonda s-a aşezat lin pe suprafaţa planetei. Şi a transmis pe Pământ prima sa fotografie.
Insight este prima sondă automată care ajunge pe Marte, după robotul Curiosity, care se deplasează, din 2012, pe suprafaţa planetei. Spre deosebire de acesta, noua sondă va fi staţionară. Dar misiunea sa este la fel de importantă.
Cu ajutorul unor instrumente geofizice sofisticate, Insight va studia interiorul Planetei Roşii şi va detecta chiar şi cele mai slabe seisme. NASA subliniază că aceste cercetări pregătesc terenul pentru cea mai ambiţioasă misiune: trimiterea unor oameni pe Marte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰